Președintele CJ, Dinu Iancu-Sălăjanu, propune 8 proiecte de investiții în domeniul sănătate

Strategia Integrată de Dezvoltarea Durabilă a Județului Sălaj 2021 – 2027 adoptată de Consiliul Județean Sălaj conține 45 de proiecte care vizează: sănătatea, turismul, infrastructură și dezvoltarea urbană și rurală.

3️⃣ Astăzi despre proiectele din SĂNĂTATE

Sistemul medical al județului nostru trebuie să ofere servicii prompte și de calitate astfel încât sălăjenii să nu mai apeleze la serviciile medicale oferite de spitalele din alte județe.
Accesul facil al populației la servicii medicale și sociale diverse și de calitate ridicată reprezintă una din condițiile fundamentale pentru a asigura o calitate a vieții ridicată în comunitate. Tocmai de aceea o strategie de dezvoltare, si cea a judetului Salaj încearcă acest lucru, trebuie să aibă în vedere și să propună proiecte prin care să se asigure servicii de sănătate de calitate și accesibile tuturor.
Astfel, 8 de proiecte cuprinse în Strategia de dezvoltare a județului Sălaj își propun modernizarea, digitalizarea și dezvoltarea serviciilor și infrastructurii de sănătate precum și creșterea calității, funcționalității și accesibilității infrastructurii de sănătate la nivel județean prin reabilitarea și modernizarea infrastructurii existente și/sau crearea unor elemente de infrastructură noi.

👉Cele 8 proiecte cuprinse în strategie sunt:

▶️ Reabilitare, modernizare și extindere pe verticală la Secția de recuperare umană din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău;
▶️ Construire centru oncologic în Zalău;
▶️ Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Secţie de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău;
▶️ Extinderea și dotarea a Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău;
▶️ Realizarea unui heliport pe corpul B din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău;
▶️ Extindere, modernizare și dotare Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău;
▶️ Digitalizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău;
▶️ Extindere pe verticală corp C4 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău.
Fiecare comunitate locala are nevoie de o strategie de dezvoltare, pentru că, dezvoltarea unei comunități trebuie să se facă cu respectarea principiilor dezvoltării durabile – satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite șansele generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *