Primarul Alexandru Bercean preocupat de implementarea programului de cadastrare gratuită

Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, alături de primarul Comunei Meseșenii de Jos, Alexandru Bercean, au efectuat, marţi,  o vizită de lucru în zonele în care se efectuează lucrările de înregistrare sistematică gratuită a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), finanţat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

„Mulțumesc domnului prefect Dari Toma pentru disponibilitatea de a veni în cmuna noastră și a fi alături de cetățeni pentru găsi împreună cele mai bune soluții pentru  reuşita acestui program. Sunt convins că împreună cu cetățenii și cu toți factorii implicați, acest program grauit de cadastrare va fi dus la bun sfârșit”, a declarat primarul Alexandru Bercean. 

Proiectul care prevede întabularea gratuită a terenurilor se implementează la nivelul a 21 de unităţi teritoriale administrative (UAT-uri) din judeţ și e finanţat prin intermediul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

De altfel, în urmă cu aproximativ o lună, prefectul a convocat toate părțile implicate în această activitate, discuţiile axându-se în principal pe problemele întâmpinate în cadastrarea imobilelor, una dintre aceste probleme fiind comunicarea uneori deficitară între administraţiile locale şi prestatori.

Dari Toma a cerut implicare atât din partea primăriilor, cât şi din partea topografilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *