Primarul Alin Băbănaș a semnat contractul de finanțare pentru rețeaua de canalizare în localitatea Surduc

Primarul Comunei Surduc, Alin Băbănaș a semnat luni, 18 decembrie, contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării pentru implementarea proiectului de canalizare în localitatea Surduc, în valoare de 4,6 milioane euro.

Primarul Alin Băbănaș a câștigat o finanțare de 4,6 milioane de euro (228,57 miliarde lei vechi) pe PNI Anghel Saligny, pentru înființarea rețelei de canalizare în localitățile Surduc, Tihău și Cristolțel. 

Primarul Alin Băbănaș a semnat contractul de finanțare după care va fi demarată licitația, astfel încât în primăvară să înceapă lucrările de execuție.

În prima etapă rețeaua de canalizare se va introduce doar în localitatea Surduc și se va construi o stație de epurare în localitatea Tihău. Toate gospodăriile din localitatea Surduc vor fi racordate la noua rețea de canalizare.

Rețeaua de canalizare pentru localitatea Surduc va avea o lungime de aproximativ 15 kilometri.

Pe parcurs ce sumele vor fi suplimentate de către Ministerul Dezvoltării, rețeaua de canalizare se va introduce și în localitățile Tihău și Cristolțel.

„Sunt bucuros că în sfârșit am semnat contractul de finanțare și localitatea Surduc va beneficia de o rețea de canalizare modernă. Voi continua parteneriatul cu Ministerul Dezvoltării și mă voi lupta să obțin sumele necesare pentru a continua proiectul de canalizare și în localitățile Tihău și Cristolțel”, transmite primarul Alin Băbănaș. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *