Primarul Alin Băbănaș continuă modernizarea comunei Surduc

Primăria Surduc prin primarul Alin Băbănaș continuă implementarea proiectelor de investiții. Săptămâna aceasta a fost semnat contractul de execuție pentru asfaltarea a 2,6 kilometri de străzi, a fost reabilitat căminul cultural din Brâglez, iar școlile din Tubuța și Cristoțel au fost puse în siguranță prin schimbarea acoperișului.

În cursul zilei de ieri, 24 aprilie, primarul Alin Băbănaș a semnat contractul pentru execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Modernizare drum comunal DC22A și străzi în comuna Surduc, etapa 1″. În urma licitației la care au participat cinci firme valoarea lucrărilor a ajuns la circa 3 milioane lei(30 miliarde lei vechi)

Proiectul prevede asfaltarea unei lungimi totale de aproximativ 2,6 kilometri de străzi, amenajarea acceselor la gospodării și realizarea de șanțuri betonate.

Termenul de execuție al lucrărilor este de 6 luni, însă constructorul estimează că va finaliza lucrările în 3 luni de zile, dacă vremea este prielnică.

În cadrul primei etape se vor asfalta următoarele străzi: sat Tihău – str. Pe Deal, str. Piroșa / sat Cristolțel – str. Fântâna Satului, str. Cimitirului, str. Bisericii / sat Solona – str. Cimitirului / sat Brâglez – str. Pe Lab

„Odată finalizată această etapă, intravilanul celor patru localități din comuna Surduc respectiv, Tihău, Cristolțel, Solona și Brâglez vor fi asfaltate aproape în totalitate”, declară primarul Comunei Surduc, Alin Băbănaș. 

Căminul Cultural din Brâglez a fost reabilitat 

Primarul Alin Băbănaș anunță cetățenii că au fost finalizate și recepționate lucrările de reparații la Cămin Cultural Brâglez, în valoare de 260.000 lei (2,6 miliarde lei vechi).

În cadrul proiectului s-au realizat următoarele lucrări: garduri și porți noi, toată curtea a fost pavată, izolare termică exterioară și zugrăveli exterioare (decorativă minerală).

Tot în această perioadă s-au recepționat lucrările de reparații acoperiș la școlile din Turbuța și Cristolțel. Proiectul a cuprins schimabarea acoperișului și încoluirea țiglei cu tablă Lindab. Valoarea celor două lucrări a fost de aproximativ 320.000 lei (3,2 miliarde lei vechi).

„Continuăm să modernizăm instituțiile de învățământ și cultură, iar în acest sens avem câștigate mai multe proiecte cu fonduri europene din PNRR care se află în licitație publică. Lucrările vor începe în vara acestui an”, spune primarul Alin Băbănaș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *