Primarul Cristian Lazăr anunță că încep lucrările la noul bloc ANL din Șimleu Silvaniei

Construirea unui bloc ANL la Șimleu Silvaniei, pe strada Nicolae Bălcescu, este foarte aproape de realizare, anunță primarul Cristian Lazăr, după o întâlnire cu directorul general al ANL, Gabriel Stanciu.
Administrația locală susține că a reușit să deblocheze proiectul despre care se vorbește încă din 2019, astfel că după finalizarea licitației pentru desemnarea firmei, lucrările de execuție urmează să înceapă în luna octombrie.
„Construim pentru șimleuani! Am avut o întâlnire cu directorul general al Agenția Națională pentru Locuințe Gabriel Stanciu în care am discutat despre proiectele pe care urmează să le derulăm în perioada care vine. Am ținut să mergem pe amplasamentul viitoarei investiții.
În maxim două săptămâni finalizăm licitația și în scurt timp putem avea echipele în teren pentru execuția blocului de locuințe de pe str. Nicolae Bălcescu.
E important să dezvoltăm acest sector, prin investiții publice dar și prin stimularea investitorilor privați. Sectorul construcțiilor civile susține la rândul său peste 200 de activități economice. Facem treabă bună în Șimleu Silvaniei !”, a transmis primarul orașului Șimleu Silvaniei, Cristian Lazăr. 

Imobilul ar urma să aibă 16 apartamente. Demersurile pentru ridicarea celui de-al treilea bloc de locuințe ANL la Șimleu Silvaniei au început în 2019, dar proiectul de pe strada Nicolae Bălcescu s-a blocat. Primarul Cristian Lazăr a reușit să deblocheze situația, a relaut licitația și în cel mult două săptămâni, la începutul lunii octombrie vor începe lucrările.

La Șimleu Silvaniei mai există două blocuri ANL, unul pe strada Mihail Sadoveanu, construit în 2009, altul pe strada Stadionului, construit în 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *