Primarul Dorel Liviu Man continuă dezvoltarea comunei Letca și pregătește noi investiții
Comuna Letca este condusă de primarul Man Dorel Liviu economist de profesie și președinte al Ligii Aleșilor Locali PSD Sălaj. După ce a reușit să câștige alegerile locale din 2020 pentru a treia oară, Dorel Liviu Man a intrat în istoria comunei Letca, fiind sigurul primar care în ultimii 50 de ani reușește să câștige trei mandate consecutiv.
Dorel Liviu Man este unul dintre cei mai importanți primari sociali-democrați din Sălaj, un edil dedicat comunității și care reușește să implementeze de la an la an tot mai multe investiții pentru dezvoltarea comunei Letca.
Asfaltări de drumuri și capelă mortuară, cu bani de la bugetul local
Pe 17 august, primarul Dorel Liviu Man a semnat contractul pentru modernizarea și asfaltarea drumului comunal DC 26 pe tronsonul Sediu Primărie – sediu Dispensar veterinar din centrul localității Letca.
Primăria Letca a emis autorizația de construire, iar primarul spune că până la finalul anului lucrările vor fi finalizate.
În cadrul proiectului sunt cuprinse următoarele tipuri de lucrări:
- – ridicarea betoanelor fisurate, consolidare drum
- – pietruire și cilindrare
- – turnat două straturi de asfalt
Primăria Comunei se pregătește să construiască o capelă mortuară în localitatea Letca. Administrația locală a finalizat procedurile de achiziție pentru realizarea Proiectului Tehnic, urmând ca în cursul anului să fie contractată lucrarea și să înceapă efectiv lucrările. Termenul de finalizare este luna Decembrie 2022.
Se finalizează lucrările la Căminul Cultural din Cozla, fonduri europene
Primăria Comunei Letca a câștiga un proiect pe fonduri europene în valoare de 400.000 de euro pentru reabilitarea și dotarea celor două Cămine Culturale din satul Cuciulat și Cozla.
Lucrările la Căminul Cultura din Cuciulat au fost recepțioante anul trecut, urmând ca în anul 2022 să se facă achiziția tuturor dotărilor pentru ambele cămine atât pentru cel din Cuciulat, cât și pentru cel din Cozla.
Lucrările la Căminul Cultural din Cozla continuă, iar până la finalul anului vor fi finalizate, astfel că anul viitor vor fi achiziționate dotările necesare.
Au fost executate lucrări la: ziduri interioare, acoperiş, finisaje interioare/exterioare, tâmplărie din lemn stratificat, uşi, parchet, grupuri sanitare, scenă, vestiare pentru artişti, instalaţie electrică, instalaţie sanitară, instalaţie de încălzire cu centrală termică pe gaz.
Dotări: aer condiţionat, sistem de sonorizare audio, videoproiector, laptop, scaune din piele.
Primarul Dorel Man a deblocat proiectul de canalizare și a obținut finanțare de la Ministerul Dezvoltării
Proiectul rețelei de canalizare în localitatea Letca realizat prin PNDL 1 a fost deblocat de actualul primar Dorel Liviu Man după mulți ani și a obținut finanțarea de la Ministerul Dezvoltării pentru restul de lucrări rămase de executat. Valoarea finanțării este de 8,6 milioane lei (86 miliarde lei vechi), iar contractul de finanațare a fost semnat la data de 10 iunie de ministrul Cseke Attila și primarul Dorel Liviu Man.
Proiectul are toate avizele și autorizațiile, finanțare este asigurată, astfel că urmează ca Primăria Letca să demareze procedurile de licitație pentru proiectare și execuție. Termen de finalizare Decembrie 2024.
Se finalizează lucrările de asfaltare a 7,6 kilometri pe PNDL 2
Modernizarea infrastructurii rutiere a fost întotdeauna o prioritate pentru echipa de conducere de la Primăria Letca, astfel că primarul Dorel Liviu Man a câștigat un proiect de modernizare și asfaltare drumuri și străzi în comuna Letca, în lungime de 7,6 kilometri.
Până în prezent firma de construcții a finalizat lucrările de asfaltare în întregime, a finalizat șanțurile betonate, construirea de podețe, marcajul rutier longitudinal și instalarea indicatoarelor rutiere. În acest moment se lucrează la acostamente, după care urmează recepția finală a lucrărilor.
Școala Gimnazială nr. Letca, va fi reabilitată integral
Primarul Dorel Liviu Man a depus o cerere de finanța la Agenția Fondului de Mediu pentru „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la Școala Generală clasele I – VIII, din Letca”, un proiect grandios în valoare de 3,1 milioane lei (31 de miliarde lei vechi).
În cadrul ședinței Consiliului Local Letca din 20 septembrie, la propunerea domnului primar, consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru această investiție. Proiectul a fost depus la Fondul de Mediu printre primele din Sălaj, și chiar la nivel național, astfel că finanțarea este asigurată cert, iar tinerii din comună să beneficieze de cele mai bune condiții de învățământ.
În cadrul proiectului vor fi realizate următoarele tipuri de lucrări:
- – intervenții asupra structurii acoperișului
- – izolare termică a planșeului de sub pod
- – izolare termică soclu
- – izolare termică a pereților exteriori
- – intervenții generale asupra clădirii constând în reparații tencuieli, înlocuirea jgheaburi și burlane
În cursul anului, primarul Dorel Liviu Man a reușit să întăbuleze în proporție de peste 90% atât domeniul public, cât domeniul prival al Comunei Letca, fapt care ajută la depunerea cererilor de finanțare – fonduri europene sau guvernamentale.
Cel mai important proiect – asfaltare 15 km de drumuri pe Programul Anghel Saligny
Primarul Dorel Liviu Man pregătește unul dintre cele mai mari proiecte de dezvoltare pentru comuna Letca, respectiv asfaltarea a 15 kilometri de drumuri comunale. Proiectul intitulat „Extinderea și modernizarea drumurilor comunale din comnuna Letca” în lungime de 15 kilometri va fi depus pe Programul Anghel Saligny și se ridică la o valoare de 32,5 milioane lei, adică 325 miliarde lei vechi.
În cadrul proiectului se va realiza o nouă legătură de circulație între comuna Letca și județul Maramureș prin comuna Valea Chiuarului, scurtând astfel drumul spre Baia-Mare cu 20 de kilometri. Concret, vor fi modernizate și asfaltate două drumuri comunale – DC 27 și DC 28.
„Am promis cetățenilor că voi continua să mă lupt pentru dezvoltarea comunei Letca și asta facem. Împreună cu echipa din primărie depunem tot efortul pentru a obține finanțare pentru investiții și proiecte noi, atât pe programe naționale, cât și din fonduri europene. Am reușit să depunem cererea de finanțare pentru modernizarea școlii din Letca, am obțținut banii necesari pentru a finaliza proiectul de canalizare. Anul acesta au demarat lucrările la aducțiunea de apă de la Gilău, Tarnița, proiect derulat cu fonduri europene de către Compania de Apă. În scurt timp dăm drumul lucrărilor la capelă. Tot anul acesta vom reuși să finalizăm o parte din investițiile începute în anii trecuți. Comuna Letca se dezvoltă și asta este cea mai mare satisfacție a mea. Continuăm să fim atenți la oportunitățile care vor fi pe programele cu fonduri europene pentru că nu vrem să ratăm nicio șansă. Investițiile aduc dezvoltare, iar la final totul se va resimții într-un nivel de trai mai bun pentru fiecare cetățean din comuna noastră”, transmite primarul Comunei Letca, Dorel Liviu Man.
Felicitari domnului primar si intregii echipe a primariei Letca!
Felicitări și mult succes în continuare!!!