Primarul Dorin Gorgan a câștigat peste 84 de milioane de lei pentru investiții în comuna Bobota

Comuna Bobota este formată din satele Bobota (reședința), Derșida și Zalnoc. Populatia totala a comunei este de 3890 locuitori, ceea ce reprezinta aprox. 1,76 din populatia judetului. Comuna Bobota are ca vecini la sud-vest comuna Camăr, la sud comunele Sărmășag, Măeriște și Carastelec, la est comuna Chieșd și comunele sătmărene Supur și Săcășeni la nord și Cehal la vest.

Comuna Bobota este condusă de primarul Dorin-Ioan Gorgan, de la Partidul Social Democrat, aflat la primul mandat. Viceprimarul ales din rândul consilierilor locali este Gorgan Marius de la PSD, aflat și el la primul mandat.

„Fac parte cu mândrie din echipa domnului primar pe care îl susțin cu toată puterea mea. Împreună cu colegii consilieri sprijinim toate proiectele de investiții de care vor beneficia cetățenii comunei Bobota. Sunt un om de echipă și voi continua să muncesc cu drag pentru comuna noastră”, transmite viceprimarul Marius Gorgan. 

Imediat după ce s-a instalat în fololiul de primar, Dorin Gorgan a și început munca, a căutat soluții de finanțare și a scris proiecte. Rezultatul muncii se vede astăzi și este evident. Comuna Bobota sub conducerea primarului Dorin Gorgan beneficiază de cele mai mari sume pentru investiții din ultimii 20 de ani. Dorin Gorgan a atras până în prezent aproape 20 de milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă și canal la toate gospodăriile, asfaltarea tuturor străzilor și introducerea gazului în toată comuna.

Odată ce aceste proiecte majore se vor finaliza, comuna Bobota va avea asfaltate toate străzile, iar toți cetățenii vor avea acces la rețea de apă, canalizare și gaz.

Finanțare de 9 milioane euro câștigată pe Programul Anghel Saligny

1. Extindere rețea de apă și canalizare în com. Bobota, valoare 25.036.451 lei (5 milioane euro)

Pe lângă lucrările deja aflate în execuție la rețeaua de apă și canalizare prin POIM, primarul Dorin Gorgan a câștigat o finanțare de 5 milioane de euro pentru extinderea rețelelor în toată comuna. Astfel în cadrul noului proiect rețeaua de apă va fi extinsă cu 10 kilometri de conductă, iar extinderea canalizării va fi în lungime de 26,84 kilometri.

„Toate gospodăriile din comună vor fi racordate la rețeaua de apă și canalizare”, spune primarul. 

2. Modernizare drumuri comunale și străzi în com. Bobota, valoare 17.963.548 lei (4 milioane euro)

Proiectul prevede asfaltarea a 9-10 kilometri de străzi, ziduri de sprijin, 34 podețe, șanțuri betonate.

„Toate străzile din intravilanul comunei vor fi asfaltate și modernizate, vom asfalta inclusiv drumul către Mănăstirea Bobota”, declară edilul Dorin Gorgan. 


Finanțare de 9 milioane de euro pentru introducerea gazului în com. Bobota

Povestea a început în anul 2021 când primarul Dorin Gorgan a depus o cerere finanțare la Ministerul Dezvoltării pentru introducerea gazului metan în localitățile Bobota, Zalnoc și Derșida.

Soluția tehnică emisă de Transgaz: comuna Bobota se va racorda la rețeaua existentă în localitatea Abrămuț (jud. Bihor).

Proiectul a primit finanțare datorită primarului Dorin Gorgan care s-a luptat mult pentru această investiție și a făcut mai multe deplasări la București.

Vestea cea mare a venit la începutul lunii iunie anul acesta, când ministrul Dezvoltări a alocat sumele necesare pentru proiect, respectiv 41,17 milioane lei (9 milioane euro).

Proiectul pentru gaz prevede realizarea unei rețele de distribuție în lungime de 64,52 kilometri și 1248 de branșamente. Conexiunea de la punctul de racordare Zalnoc are o lungime de 12,6 kilometri.

„Chiar dacă nu foarte mulți au crezut în reușita mea de a obține finanțare pentru gaz, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, comuna Bobota a fost selectată și a primit finanțare de aproximativ 9 milioane de euro pentru implementarea proiectului care prevede – Înființarea rețelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în comuna Bobota – localitățile Bobota, Derșida, Zalnoc.

Este dovada clară că ceea ce promit și fac, și așa voi face și în continuare. M-am luptat mult să obțin acestă finanțare pentru gaz care este foarte importantă pentru dezvoltarea comunei Bobota.

În Sălaj suntem doar două comune care am obținut finanțare pentru gaz și nu ne-a fost deloc ușor, pentru că banii s-au dat în urma unui concurs de proiecte la nivel național. Și bătălia a fost mare, dar am câștigat.

Sunt bucuros că ceea ce am promis în urmă cu doi ani, astăzi este o realitate. Vom continua să atragem noi finanțări pentru proiectele de dezvoltare propuse, atât pe fonduri europene, cât și pe fonduri guvernamentale”, declară primarul Dorin Gorgan.


Anexă: Lista obiectivelor de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” din categoria de investiții prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021


Lucrările la rețeaua de  apă și canalizare, finalizate 60%

Comuna Bobota este cuprinsă în mega-proiectul pe POIM al Companiei de Apă finanțat cu fonduri europene, prin care se construiește rețeua de apă și rețeaua de canalizare. Proiectul are o valoare de aproximativ 90 de miloane de lei.

La data de 23 iunie 2021, primarul Dorin Gorgan a predat amplasamentul firmei SC TEOVAL SRL și de atunci a început execuția lucrărilor de introducere a rețelei de apă și a rețelei de canalizare.

Stadiul lucrărilor: 60% finalizate

La Zalnoc s-au finalizat lucrările de introducerea a conductelor pentru rețeaua de apă. Lucrările continuă la Bobota și Derșida, unde se introduce atât rețeaua de apă, cât și rețeaua de canalizare. Constructorul a început lucrările și la cele două bazine de apă de la Bobota și Zalnoc.

Conform proiectului rețeaua de apă are o lungime de 43 kilometri – în localitățile Zalnoc, Bobota, Derșida.

Rezervorul de apă de 400 mc se construiește în loc. Bobota și va deservi cetățenii din Bobota și Derșida. Rezervorul de apă de 100 mc se construiește în loc Zalnoc. Proiectul prevede construirea a două stații de tratare a apei la Bobota și Zalnoc.

Rețeaua de canalizare are o lungime de 28,8 kilometri – doar în localitățile Bobota și Derșida. Rețeaua de canalizare se va racorda la stația de epurare existentă la Sărmășag.

„Este cea mai importantă lucrare care se realizează în acest moment pe raza comunei noastre. O investiție de care avem nevoie pentru a oferi condiții decente de trai cetățenilor din comună. 

Recent am câștigat un nou proiect în valoare de 5 milioane de euro prin care practic vom extinde rețeaua de apă și canalizare la fiecare gospodărie din comună, astfel ca la final fiecare cetățean să beneficieze de aceste servicii publice obligatorii într-o societate modernă – apă și canalizare. 

Având în vedere că acest timp de lucrare crează mult disconfort, îi rog pe cetățeni să fie înțelegători, să colaborareze cu constructorul pentru că doar astfel putem duce la bun sfârșit această investiție de care vor beneficia toți locuitorii comunei Bobota”, a transmis primarul Dorin Gorgan.


Lucrările la sala de sport finanțată prin CNI avansează

Compania Națională de Investiții construiește la Bobota o sală de sport modernă, care va avea o capacitate de 180 de locuri în tribune, teren multifuncțional, vestiare, sala pentru arbitri, toalete, parcare.

Stadiul proiectului: s-a executat 85% din lucrări, au fost montați pereții exteriori, acoperișul, tribuna și în prezent se lucrează la finisajele interioare. Urmează amenajarea unei parcări și împrejmuirea cu gard.

„Primăria Bobota sprijină constructorul pentru a finaliza lucrarea în termenul prevăzut în contract. Există posibilitatea ca lucrările să fie finalizate în acest an”, spune primarul.


Bază sportivă cu teren multifuncțional și vestiare în curtea școlii din Derșida

Primarul Dorin Gorgan a obținut o finanțare de la CNI București pentru construirea unei baze sportive tip 2 în incinta școlii de la Derșida. Primăria lucrează la obținerea avizelor de la instituțiile abilitate, după care se va demara procedurile de licitație pentru execuția lucrărilor. Valoarea proiectului depășește 2 milioane de lei.

Baza sportivă va cuprinde:

  • ▪ Teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis
  • ▪Noctură (ssitem de iluminat pe timp de noapte)
    ▪ Clădire pentru vestiare
    ▪ Alei pietonale
    ▪ Spații verzi

TEREN MULTIFUNCTIONAL PENTRU HANDBAL, BASCHET, VOLEI ȘI TENIS
❑ Terenul multifuncțional are dimensiunile suprafeței utile de evoluție 26,00m x 44,00m și cele ale suprafeței utile de joc 20,00m x 40,00m. Zona de protecție perimetrală are
lățimea de 2,00m.
❑ Marcajele terenului sunt conforme cu cerințele Regulamentelor de funcționare ale
Federațiilor Romane de handbal, baschet, volei și tenis.
❑ Suprafața de joc va fi dintr-un covor de tartan, pe un planșeu din beton armat și balast
compactat.


Grădiniță nouă în satul Derșida cu bani de la CNI

Primăria Bobota va construi o grădiniță nouă în localitatea Derșida, grație unui proiect depus de primarul Dorin Gorgan, finanțarea fiind asigurată de la CNI București.

Va fi o clădire nouă cu trei grupe de copii, inclusiv dotările necesare funcționării, amenajare curte și spațiu de joacă. În acest moment se lucrează la proiectul tehnic după care va fi înaintat la CNI pentru demararea licitației și începerea lucrărilor.


Proiecte de viitor depuse pe PNRR

1. Reabilitare și modernizare dispensar uman, inclusiv farmacia și cabinetul stomatologic.

2. Achiziționare microbuz școlar electric pentru transportul elevilor

3. Instalarea a 2 stații de încărcare pentru autovehicule electrice


Reamenajarea zonei centrale din loc. Bobota  

Primarul Dorin Gorgan are pregătit un proiect de investiții în valoare de 535.000 lei pentru modernizarea în întregime a zonei centrale din localitatea Bobota. Primăria va realiza ample lucrări: trotuare cu pavaj, alei, locuri de parcare, rigolă carosabilă, amenajare spațiu verde, mobilier urban și plantare arbori ornamentali.

Toate statuile din zona centrală au fost reabilitate anul trecut cu bani de la bugetul local.


Compartimentul Gospodărire Locală echipat cu utilaje noi

Pe lângă utilejele și echipamentele din dotare: buldoexcavator cu toate dotările, tractor cu remorcă, tocător de vegetație care se atașează la buldoexcavator, Primăria Bobota a achiziționat luna trecută un tractor nou și remorcă forestieră.

Noile utilaje sunt folosite pentru a livra cetățenilor material lemnos la un preț accesibil. Tractorul va fi folosit și pe timp de iarnă la deszăpezire, având în vedere că Primăria are două sărărițe. Primăria Bobota are în administrare o pădure și asigură cetățenilor lemne pentru foc. Anul acesta cetățeni vor primi 3 metri cubi de lemne la jumătate de preț față de prețurile de pe piață, astfel că cetățenii economisesc peste 1.000 de lei.


Primăria Bobota a finalizat extinderea sistemului de supraveghere video în localitatea Zalnoc, unde au fost montate 8 camere video. Rețeaua dispune de 40 de camere video amplasate în toată comuna.


Zilele Comunei Bobota – Ediția 2022 / Super concert DJ Project

Primăria și Consiliul Local al Comunei Bobota vă invită la sărbătoarea comunei Bobota Ediția 2022.

Evenimentul are loc duminică, 28 august, începând cu ora 14.00. Organizatorii au pregătiti suprize muzicale de toate genurile, ansambluri folclorice, concerte cu artiști renumiți, activități de divertisment cu Radio KissFM, foc de artificii și discotecă în aer liber.

Evenimentul va fi prezentat de Rodica Pop-Seling și Ciprian Crișan.

Pe scenă vor urca Incău Luiza, Ardelean Oana, Morar Andreea, Hărăstășan Diana, Blaga Adina, Ienciu Roxana, Macarie Veronica, Neluțu de la Buzău, Ansamblul „Muguri și Mlădițe de tezaur” din Beiuș, Ansamblul „Tinerii Dănțăuși”, Ansamblul Artistic Folcloric „Meseșul” Zalău, Oana Silvana Pocola, Diana Dragoș, Rodica Pop-Seling.

Spectacol vor face și îndrăgiții interpreți de muzică populară Sava Negrean-Brudașcu și Alexandru Pop.

Surpriza serii va fi un mega concert marca DJ PROJECT. Seara se va încheia cu un spectaculos foc de artificii și discotecă în aer liber.

Partener media: Ziarul Monitorul de Sălaj

„După doi ani de pandemie, la solicitarea cetățenilor Primăria Bobota continuă tradiția de a organiza sărbătoarea comunei Bobota. Am încercat împreună cu organizatorii să acoperim toate genurile muzicale, să bucurăm publicul cu muzică de calitate, iar invitații sunt pe măsură. Evenimentul are loc la data de 28 august, iar pe scenă vor urca nume mari ale muzicii populare românești, precum sălăjeanca Sava Negrean-Brudașcu sau îndrăgitul interpret Alexandru Pop. Am pregătit și o surpriză pentru tinerii din comuna noastră care se vor bucura de un super concert al celor de la DJ PROJECT.

Invit toți locuitorii comunei Bobota, toți sălăjenii și nu numai, pe toți cei care vor să se bucure alături de noi, să participe la acest eveniment foarte important din viața comunității noastre”, transmite primarul Dorin Gorgan. 


Mesajul primarului Dorin Gorgan pentru cetățenii comunei Bobota:

„Sunt convins că în măsura în care reușim să finalizăm proiectele deja anunțate pentru care am obținut finanțare, nivelul de trai în comuna Bobota va fi unul la fel ca la oraș, iar cetățenii se vor bucura de servicii publice de apă, canalizare, gaz și drumuri asfaltate.

Nu ne oprim aici. Avem și alte proiecte de investiții foarte avansate pentru care urmează să demarăm lucrările de execuție, cum ar fi baza sportivă tip 2 și grădinița, ambele finanțate prin CNI București.

Încercăm să folosim cu maximă eficiență banii de la bugetul local. Vom regândi tot centrul localității Bobota, unde ne propunem să facem lucrări ample de modernizare cu trotuare pavate, alei, locuri de parcare, mobilier urban, amenajare peisagistică și plantare de arbori ornamentali.

Pe această cale transmit cele mai calde urări de sănătate și liniște sufletească tuturor locuitorilor comunei Bobota”, transmite primarul Dorin-Ioan Gorgan. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *