Primarul Ungur Cristian pune în continuare ACCENT pe dezvoltarea comunei Gâlgău

Comuna Gâlgău este formată din 7 sate și două cătune: Gâlgău (centru de comună), Căpâlna, Bârsău Mare, Glod, Chizeni, Fodora, Dobrocina și cele două cătune Gura Vlădesei și Frâncenii de Piatră. Populația comunei Gâlgău numără aproximativ 2150 de suflete.

Primarul comunei Gâlgău este Ungur Cristian, aflat la al treilea mandat, are 48 de ani, este căsătorit, are 3 copii și de profesie este inginer zootehnist.

La alegerile locale din septembrie 2020, primarul Cristian Ungur a câștigat detașat alegerile cu un scor electoral de 80% din totalul voturilor valabil exprimate.

Noul Consiliu Local Gâlgău pentru mandatul 2020-2024 este format din:

PNL – 8 consilieri locali

PSD – 2 consilieri locali

PMP – 1 consilier local

Viceprimar al comunei Gâlgău a fost ales pentru al doilea mandat Călin Condor de la PNL și este responsabil cu salubrizarea, mediul, ordine publică și cu buna gospodărire a comunei.

„Sunt onorat să fac parte din echipa domnului primar. Așa cum am arătat și în primul mandat, voi fi în continuare implicat și voi fi aproape de cetățeni ori de câte ori este nevoie”, spune viceprimarul Condor. 

I. Proiecte finalizate în perioada 2017-2020

  1. Canalizare menajeră în satele Căpâlna, Bârsău Mare, Glod și stație de eputare la Glod, proiect realizat prin PNDL
  2. Reabilitare drumuri în comuna Gâlgău, în lungime de peste 6 kilometri, proiect realizat cu fonduri europene
  3. Modernizare străzi în comuna Gâlgău, în lungime de 8 kilometri, prin PNDL
  4. Reabilitare Cămin Cultural Căpâlna și reabilitare Cămin Cultural Dobrocina, proiect realizat prin AFIR Satu-Mare – fonduri europene
  5. Reabilitare Școala din Glod, prin PNDL
  6. Alimentare cu apă în localitatea Bârsău Mare și Glod, proiect realizat de la bugetul local în parteneriat cu Compania de Apă Zalău
  7. Modernizare iluminat public pe LED în toată comuna, din bugetul local

„Aceste proiecte s-au derulat în perioada 2017-2020 și am încercat să respectăm pe cât a fost posibil o ordine fierească a execuției lucrărilor, în sensul că am introdus prima dată rețelele de apă și canalizare, după care am modernizat drumurile din comună. Sunt investiții importante care rezolvă o bună parte din nevoile comunității, chiar dacă încă mai sunt multe de făcut. Vom continua să depunem proiecte și să accesăm cât mai multe fonduri și să fructificăm fiecare oportunitate”, a declarat primarul Ungur Cristian.

II. Proiecte aflate în curs de realizare

  1. Reabilitare Cămin Cultural Gâlgău, proiect pentru care a fost semnat contractul de lucrări, iar execuția lucrărilor urmează să înceapă în cursul lunii aprilie. Proiectul are finanțare asigurată prin GAL – Grup de Acțiune Locală (fonduri europene).
  2. Alimentare cu apă a satului Chizeni, astfel încât toate satele comunei Gâlgău vor beneficia de rețea de alimentare cu apă.
  3. Program multianual de construire de capele mortuare în toate satele. Încă de anul trecut, primarul Ungur Cristian a pregătit un plan de construire de capele mortuare în fiecare sat din comună cu finanțare de la bugetul local, executate în regie proprie cu muncitorii primăriei. Prima capelă se construiește la Gâlgău și va fi finalizată anul acesta. Odată ce se rezolvă problema terenurilor, vor fi demarate construirea de capele și în celelalte sate.

III. Proiecte de viitor pentru care s-au realizat Studii de Fezabilitate pentru a obține finanțare

1. Modernizare drumuri de interes local în lungime de 10 kilometri

„În prezent avem modernizat și asfaltat peste 85% din străzile și ulițele de pe raza comunei cuprinsă în intravilan. În acest proiect am cuprins pentru a fi reabilitate restul de străzi rămase nemodernizate, dar am cuprins și asfaltarea drumurilor vicinale”, explică primarul Ungur Cristian. 

2. Reabilitare dispensar uman, loc. Gâlgău

3. Construire centru social pe amplasamentul vechiului sediu al Primăriei Gâlgău

4. Construire teatru de vară și amenajarea zonei centrale din loc. Gâlgău

5. Reabilitare grădiniță cu program normal din Gâlgău

6. Construire sală de sport în loc. Gâlgău, a fost depusă cererea de finanțare la CNI București

7. Reabilitarea școlii din loc. Fodora, clasele 0-4 și grădiniță

8. Construire rețea de canalizare menajeră în loc. Fodora și Dobrocina

9. Realizarea unui sistem de iluminat public pe LED pr DJ 109 F – Fodora – Bârsău Mare, drum județean care va fi reabilitat în perioada următoare

10. Achizițai și amplasarea de containere modulare pentru colectarea selectivă a deșeurilor în toate localitățile din comună

11. Montare totemuri la intrarea în fiecare localitate din comună

12. Realizarea de parcuri de joacă pentru copii

13. Împrejmuirea cu gard a cimitirelor din comună

„Mulțumesc cetățenilor pentru încrederea acordată pentru al treilea mandat de primar. Suntem o echipă consolidată și împreună cu angajații din primărie, cu Consiliul Local, ne propunem să continuăm modernizarea comunei. Ne bucurăm de sprijinul și colaborarea Consiliului Județean Sălaj, a tuturor instituțiilor publice de la nivel județean și central. Cunosc problemele cetățenilor, dar și nevoile urgente ale comunității. Nu lăsăm pe nimeni în urmă și ne vom concentra să atragem cât mai mulți bani pentru investiții, fie că sunt bani europeni sau de la bugetul de stat. Urmează patru ani importanți pentru comuna noastră, cu multă muncă și proiecte mari de investiții. Vor fi ani în care vom reuși să finalizăm proiecte majore, dar totodată vom demara și proiecte noi de investiții, toate pentru a crește nivelul de trai în comuna Gâlgău”, a declarat primarul Ungur Cristian. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *