Primarul Zalăului, Ionel Ciunt, reales președintele PSD Sălaj

Primarul Municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a fost reales, vineri seara, președinte al PSD Sălaj, cu unanimitate de voturi, în prezența a întregii echipe de conducere a PSD central. 

Au fost prezenţi președintele Marcel Ciolacu, viitorul premier al României, secretarul general Paul Stănescu, fostul ministru Vasile Dâncu, președintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud Radu Moldovan, șefi de organizații județene PSD din Satu Mare, Cluj, Maramureș, dar și prefecți și subprefecți din județele vecine.

Imediat după votul exprimat de colegii din partid prezenți în număr mare în sală Clădirii Transilvania, Ionel Ciunt a anunțat obiectivul principal al partidului, respectiv câștigarea în 2024 a tuturor celor 4 rânduri de alegeri : europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

Un alt obiectiv important asumat de noua echipă de conducere a PSD Sălaj este recâștigarea Consiliului Județean Sălaj.

Subprefectul Florin Florian și deputatul Florian Neaga au fost aleși prim-vicepreședinți ai filialei județene a partidului.

Primarul orașului Jibou, ing Dan Ghiurco, a fost ales secretarul executiv al PSD Sălaj, chiar de ziua lui de naștere.

Pe lista vicepreședinților se găsesc Sergiu Panie, lider de grup al consilierilor județeni PSD, consilierii județeni Alin Opriș, Alin Demle și Gheorghe Ardelean, președintele PSD Zalău – Călin Cristian Forț, președintele OPSD Sălaj – Gheorghe Ursente, primarii de comune Dorin Gorgan (Bobota), Eugen Lazăr (Buciumi), Ioan Cheșeli (Cristolț), Călin Bereschi (Mirșid), Leontin Chiș (Chieșd), Alexandru Bercean (Meseșenii de Jos) și Cristian Oros (Treznea), viceprimarul Zalăului – Teodor Bălăjel, consilierul în Ministerul Muncii David Țîrlea, avocata Iulia Costina și președinta OFSD Jibou – Anamaria Cadar.

Dorel Man, primar al comunei Letca, ocupă de drept o funcție de vicepreședinte, deoarece este președintele Ligii Aleșilor locali PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *