Pro Infrastructură solicită rezilierea contractului cu Trameco pentru autostrada Chiribiș – Biharia

ONG-ul susține că este necesară rezilierea contractului pentru tronsonul Chiribiș – Biharia, blocat de 14 luni, scrie bihon.ro

Asociația Pro Infrastructură cere Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere rezilierea de urgență a contractului încheiat cu firma Trameco pentru tronsonul Chiribiș – Biharia de pe A3 (Autostrada Transilvania). Reprezentanții ONG-ului susțin că s-au pierdut 14 luni din cauza problemelor apărute la proiectarea lotului din A3 care traversează județul Bihor și că blocajul nu mai poate continua. „Singura soluție este rezilierea (a treia oară), acordarea de certificat negativ constructorului și desigur, lansarea unei noi licitații, în speranța că al patrulea antreprenor va reuși să ducă șantierul la final în 2024… la 20 (douăzeci) de ani de la prima lopată”, susțin cei de la Pro Infrastructură. „Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere are toate motivele întemeiate și pârghiile legale pentru a rezilia și a tranșa blocajul existent încă din decembrie 2020, când proiectul tehnic trebuia să fie gata”, subliniază ONG-ul, care a mai cerut și anul trecut rezilierea contractului pentru acest tronson.

Blocaj pe autostradă

Contractul pentru Chiribiș – Biharia a fost semnat pe 12 iunie 2020, urmând ca porțiunea din A3 să fie executată de o asociere de firme sub conducerea Trameco, parte a grupului Selina. Cei 28,55 de kilometri de autostradă urmau să fie proiectați în 6 luni de la semnarea contractului și executați într-un an și jumătate. Însă CNAIR a respins trei proiecte tehnice realizate de constructor, pe motiv că acestea prevăd suplimentarea lucrărilor cu aproximativ 40% peste valoarea contractuală. În tot acest timp, CNAIR a susținut că nu este posibilă suplimentarea lucrărilor, așa cum se cere prin proiectul tehnic, în timp ce constructorul susține că la modul în care a fost făcut caietul de sarcini și expertiza, „autostrada nu stă în picioare”.

CNAIR a solicitat anul trecut Agenției Naționale pentru Achiziții Publice să vină cu o soluție legală pentru deblocarea investiției, care la momentul respectiv trena de mai bine de 9 luni de zile. „Consilierea metodologică a celor de la ANAP a ajuns recent la companie și este în analiză, iar în cel mai scurt timp vom prezenta public decizia CNAIR referitoare la acest contract”, a declarat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la sfârșitul lui noiembrie, 2021. Beniamin Rus, proprietarul Trameco, ne-a spus atunci că ANAP ar fi în favoarea continuării contractului.

„Cei de la CNAIR nu au vrut să ne dea adresa ANAP. În ședință ne-au dat voie să ne uităm peste răspunsul dat de cei de la ANAP și ne-au luat toate documentele la finalul ședinței. Asta arată că sunt de rea credință, având în vedere că noi am participat la adresa către ANAP”, a declarat pentru bihon.ro, patronul Trameco Rus.

Începută în 2004

Lucrările la Autostrada Transilvania au fost atribuite firmei americane Bechtel, în anul 2003. Contractul a fost reziliat în 2013, după ce americanii au terminat doar 42 de kilometri, între Gilău și Câmpia Turzii. Noul constructor – asocierea de firme Corsan – Corviam Construccion SA, Consinit SRL, Road Consulting & Design Solution SRL – Via Design SRL nu a făcut nimic, prin urmare, contractul a fost reziliat încă o dată, în anul 2017. În Bihor, singura porțiune de autostradă finalizată este Biharia – Borș, executată de o asociere de firme sub conducerea Selina.

Contractul, semnat în 2020

La 12 iunie 2020, CNAIR a semnat contractul cu Asocierea Trameco SA – Vahostav SK, a.s. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL pentru proiectarea și execuția subsecțiunii 3C2, Chiribiș – Biharia, care face parte din Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj-Napoca – Oradea (Autostrada Transilvania). Contractul prevede 6 luni pentru proiectare și 18 pentru execuție, termenul de finalizare fiind august 2022, iar valoarea lucrărilor este de 326 milioane de lei plus TVA. JB – G.A.

Trameco a realizat Biharia – Borș 2 și face tronsonul Chețani – Câmpia Turzii

Trameco, parte a grupului de firme Selina, a realizat și sectorul Biharia – Borș II din Autostrada Transilvania, tronson care se unește cu autostrada M4 din Ungaria și mai departe cu M35. Finalizarea acestui tronson s-a făcut în 2020, înainte de termenul prevăzut în contract. Pentru secțiunea de 5,35 kilometri, valoarea contractului a fost de 134,22 milioane de lei (fără TVA), iar lucrările au fost executate de asocierea Trameco SA – Vahostav SK a.s. – Drumuri Bihor S.A – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL.

De altfel, firma Trameco a fost desemnată recent câștigătoare a licitației pentru execuția tronsonului de autostradă situat între Chețani – Câmpia Turzii. La porțiunea lungă de aproximativ 16 kilometri lucrează asocierea de firme Drum Asfalt SRL – OPR Asfalt SRL – Obras Publicas Y Ragadios S.A. – Trameco SA – Drumuri Bihor SA. Contractul a fost adjudecat, potrivit unui comunicat al CNAIR, la peste 363 milioane de lei. Durata contractului este de 3 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni pentru perioada de execuție a lucrărilor, în timp ce durata de garanție este de 120 de luni. „Dacă nu apar contestații și contractul va fi semnat rapid, din 2023 vom putea circula doar pe autostradă pe cei aproximativ 100 de km dintre municipiile Cluj-Napoca și Târgu Mureș”, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *