Procentul de autorecenzare în Sălaj, peste media națională

Conducerea Instituţiei Prefectului Sălaj a avut, marţi, 3 mai, o întâlnire de lucru cu o delegaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS), formată din Mădălina Neacşu, Bogdan Pătărlăgeanu, Florina Rădoi şi Radu Băeţică. La întâlnire au fost prezenţi şi conducerea Direcţiei Judeţene de Statistică şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sălaj – Claudiu Bârsan.

În cadrul discuţiilor au fost analizate activităţile derulate la nivel judeţean privind Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, reprezentanţii INS precizând că Sălajul se numără printre judeţele cu o procent ridicat de autorecenzare. La data de 1 mai judeţul avea un procent de autorecenzare de 32,2%.

În acelaşi context, s-a subliniat faptul că este recomandat ca cei care doresc să se autorecenzeze să facă acest lucru cu cel puţin o săptămână înainte de data limită, care este 15 mai, pentru ca datele introduse să poată fi verificate şi validate, iar în cazul în care există inadvertenţe, acestea să poată fi corectate.

“Procentul peste media naţională pe care Sălajul îl are în etapa autorecenzării se datorează implicării deosebite a personalului şi conducerii Direcţiei Judeţene de Statistică în tot ceea ce înseamnă Recensămîntul Populaţiei şi Locuinţelor. Sper ca lucrurile să se desfăşoare în acelaşi mod şi în etapa de recenzare faţă în faţă”, a precizat prefectul Dari Toma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *