PSD propune interzicerea vânzării ţigărilor electronice minorilor

Mai mulți deputați PSD propun interzicerea vânzării țigărilor electronice către tinerii cu vârsta sub 18 ani, stabilind totodată și implicarea școlilor pentru a preveni utilizarea unor astfel de dispozitive în incinta unităților de învățământ. Președintele interimar al Camerei Deputaților, social-democratul Alfred Simonis, a anunțat marți că a depus în Parlament două proiecte de lege prin care se va interzice vânzarea către minori a băuturilor energizante și a țigărilor electronice.

„Am depus în Parlament două inițiative legislative prin care dorim să interzicem comercializarea către minori a băuturilor energizante și a țigărilor electronice. Energizantele conțin substanțe, precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central și reprezintă un real pericol pentru sănătatea copiilor”, a scris Alfred Simonis pe Facebook.

Proiectul referitor la țigările electronice depus marți la Parlament vizează modificarea și completarea Legii nr. 201/2016 privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

„În vederea reducerii expunerii copiilor și tinerilor la produsele de tutun, actul normativ propus extinde interzicerea comercializării prin automate și interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani pentru: țigările electronice, flacoanele de reumplere pentru țigarete, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului”, afirmă inițiatorii.

La solicitarea News.ro, reprezentanții celui mai mare jucător din segmentul local de tutun au declarat că proiectul răspunde nevoii de a împiedica accesul minorilor la toate produsele cu nicotină.

„Salutăm acest proiect legislativ care, prin interzicerea comercializării țigaretelor electronice către minori, răspunde nevoii reale de împiedicare a accesului minorilor la toate produsele cu nicotină, nu doar la cele din tutun. În cei 26 de ani de prezență în România, BAT a desfășurat continuu proiecte de conștientizare a acestei responsabilități în derularea practicilor comerciale, pentru că ne dorim ca toți partenerii noștri comerciali să înțeleagă nevoia de a arăta toleranță zero față de comercializarea produselor cu nicotină către minori. Ne bucurăm că și în acest an peste 32.000 de magazine s-au alăturat campaniei noastre și vom continua acest demers pentru rezultate cât mai concrete”, a declarat pentru News.ro Ileana Dumitru, directorul juridic și relații publice al Ariei Europa de Sud-Est din cadrul BAT.

Conform propunerii legislative, în Legea privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe sunt introduse definiția dispozitivului electronic pentru încălzirea tutunului – ”dispozitiv utilizat în cazul produselor din tutun încălzit care nu implică combustie” și definiția țigării electronice – ”un produs care poate fi folosit pentru consumul de vapori care conțin sau nu conțin nicotină, prin intermediul unui muștiuc sau orice componentă a acestui produs, inclusiv un cartuț, un rezervor și dispozitivul fără cartuș sau rezervor. Țigările electronice pot fi de unică folosință sau pot fi reumplute prin intermediul unui flacon de reumplere sau rezervor sau pot fi reîncărcate cu cartușe de unică folosință”.

În Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, alineatul care în prezent prevede că: „Se interzice comercializarea produselor din tutun prin automate” se modifică și va avea următoarea formă: „Se interzice comercializarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigarete și a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului prin automate”.

De asemenea, alineatul care în prezent prevede că „Se interzice vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani” va fi modificat astfel: Se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice și a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului tinerilor cu vârsta sub 18 ani”.

Și școlile sunt implicate în demersurile de prevenire a utilizării acestor produse de către elevi, astfel că o prevedere nouă introdusă în lege este cea potrivit căreia „Instituțiile de învățământ au obligația introducerii în regulamentele interne a unor măsuri coercitive aplicate elevilor, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/detinerea și utilizarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice și dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului în incinta acestora”.

Inițiatorii propun și amenzi pentru persoanele fizice care nu se conformează prevederilor legii, acestea fiind cuprinse între 100 și 500 de lei.

În cazul persoanelor juridice, sancțiunile includ amenda contravențională de 10.000 de lei și suspendarea activității pentru 30 de zile. O nouă încălcare a legii va avea drept consecință o amendă de 20.000 de lei și închiderea unității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *