Rapid Jibou se bate cu CSM Sighetu Marmației pentru promovarea în Liga 3

M

AJF-urile din Sălaj și Maramureș și-au desemnat campioanele din Liga 4, care vor merge în barajul pentru promovarea în Liga 3. Sălajul va fi reprezentat de Rapid Jibou în finala în dublă manșă cu campioana din divizia a patra din Maramureș, CSM Sighetu Marmației.

Rapid Jibou, campioană în Liga 4 Sălaj. CSM Sighetu Marmației, campioană în Liga 4 Maramureș

Rapid Jibou a câștigat la pas sezonul regular, motiv pentru care disputarea play-off-ului a fost doar un antrenament pentru pregătirea finalei pentru Liga 3. Datorită avansului foarte mare avut în stagiunea regulară, Rapid Jibou și-a permis să facă experimente în vederea abordării finalei promovării în Liga 3, partidele din grupa pentru accederea în divizia a treia fiind ca antrenamente mai puternice.

Rapid Jibou a reușit chiar o victorie surprinzătoare în prima etapă a play-off-ului, în care au mai mers următoarele trei echipe clasate la finalul campionatului regular, AS Chieşd, Someşul Someş Odorhei și AS Juniorii Ip. Pe aceasta din urmă a întâlnit-o formația din Jibou în runda inaugurală, în fața căreia s-a impus cu scorul de 20-1.

A urmat, însă, un eșec la scor în etapa a 2-a a play-off-ului pentru Rapid Jibou, care a cedat cu 2-7, pe teren propriu, în fața AS Chieşd. Apoi, în ultima rundă din grupa pentru promovare, echipa din Jibou a făcut 2-2 cu Someşul Someş Odorhei.

CSM Sighetu Marmației, victorie la limită în finala pentru titlul de campioană 

CSM Sighetu Marmației a terminat pe locul 1 sezonul regular din Seria Nord, cu 51 de puncte adunate în 18 partide, în urma a 17 victorii și un eșec, dar și cu un golaveraj de 83 de goluri marcate și numai șapte primite. Avansul față de locul 2, Bradul Vişeu de Sus, a fost de exact 10 puncte.

CSM Sighetu Marmației s-a calificat, astfel, în final-four-ul care desemnează campioana Ligii 4 Maramureș, evoluând în semifinale împotriva locului 2 din Seria Sud, FC Suciu de Sus. În tur, CSM Sighetu Marmației s-a impus cu 2-0, iar în retur, pe teren propriu, a câștigat și mai clar, cu 8-0. Așa s-a calificat în finală, unde a dat peste Lăpuşul Târgu Lăpuş, câștigătoarea Seriei Nord, care a trecut cu 8-2 la general de Bradul Vişeu de Sus în semifinale.

Finala a fost una echilibrată, iar CSM Sighetu Marmației s-a impus la limită, la un gol diferență, scor 2-1, după ce la pauză scorul a fost egal, 1-1.

CSM Sighetu Marmației pleacă cu prima șansă la calificarea în Liga 3 în dubla manșă cu Rapid Jibou.

Tururile finalelor pentru promovarea în Liga 3, la 18 iunie. Retururile, la 25 iunie

Turul finalei dintre Rapid Jibou și CSM Sighetu Marmației este programat, la fel ca în cazul celorlalte duble pentru promovarea în Liga 3, la 18 iunie, pe terenul primei. Returul este programat la 25 iunie, pe terenul formației CSM Sighetu Marmației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *