REPORTAJ: Primărița Lazăr Angelica continuă cu succes dezvoltarea comunei Dragu

Singura femeie primar din județul Sălaj este Lazăr Angelica de la PNL, primărița comunei Dragu. Doamna Angelica se află la al doilea mandat, după ce în septembrie 2020 a câștigat alegerile locale cu un scor de 62% din voturi. Lazăr Angelica este căsătorită, are doi copii, de profesie este cadru didactic, absolventă a Facultății de Psihologie Pedagogie.

Comuna Dragu este formată din satele Adalin, Dragu  (reședința),  Fântânele,  Ugruțiu  și Voivodeni, cu o populație de circa 1400 de locuitori.

Obiective turistice și monumente istorice din comuna Dragu

  1. Biserica de lemn „Sfântul Vasile cel Mare” din satul Dragu, construcție 1806, monument istoric
  2. Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din satul Adalin, construcție secolul al XVIII-lea – biserica a fost adusă aici în anul 1901 din satul Borșa, Cluj
  3. Castelul „Bethlen” din satul Dragu, construcție secolul al XVIII-lea, monument istoric
  4. Situl arheologic „La Poduri” din Dragu
  5. Situl arheologic „Zăpodea de la Piatră”
  6. Biserica de lemn ,, Sfinți Arhangheli Mihail si Gavril” din Voivodeni.
  7. Mânăstirea cu Hramul ,,Schimbarea la Față” din Voivodeni

Noul Consiliu Local Dragu ce numără 9 consilier este format din: PNL 5 consilieri locali, PSD 3 consilieri locali, PMP 1 consilier local.

Viceprimarul comunei Dragu ales din rândul consilierilor locali este Colcer Dorel (PNL), aflat la al doilea mandat.

Principalele realizări din primul mandat 2016-2020

  1. Reabilitarea Căminului Cultural din localitea Ugruțiu
  2. Reabilitarea Căminului Cultural din localitatea Voivodeni
  3. Construire capelă mortuară în Dragu
  4. Reabilitarea casei Albescu (biblioteaca comunală și muzeul satului)
  5. PNDL1 – asfaltarea DC53 Dragu – Adalin în lungime de 4 kilometri
  6. Modernizare străzi în satul Voivodeni în lungime de 1,7 kilometri
  7. Întăbularea unităților de învățământ (școli, grădinițe)
  8. Reabilitare și întăbulare Moara Dragu (monument istoric)
  9. Rețea publică de WIFI gratuit în comună – 15.000 euro Fonduri Europene
  10. Sistem de supraveghere video cu 11 camere
  11. Studiu de Fezabilitate realizat, cerere de finanțare depusă pe Fonduri Norvegiene pentru Castelul Bethlen

Proiecte aflate în diferite stadii de implementare

Achiziție utilaj multifuncțional prin AFIR (fonduri europene) – buldoexcavator cu toate dotările necesare: lamă de zăpadă, tocător de vegetație

Achiziție docă VW Crafter basculabilă cu 6 locuri pentru Serviciul de Gospodărire Comunală

Dragu şi Voivodeni vor beneficia de apă de calitate din judeţul Cluj

În data de 01.03.2021, la sediul Primăriei Dragu, a avut loc predarea amplasamentului pentru obiectivul: ,,PROIECT REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ DIN JUD. CLUJ ȘI SĂLAJ”, finanțat cu fonduri europene prin POIM.

”Acest proiect avansează foarte bine și proiectul este aproape finalizat, însă rămâne de văzut  când vom avea şi apă. Depindem de alte lucrări de pe raza altor comune care fac parte din acelaşi lot”, spune primarul Angelica Lazăr.

Reabilitare, modernizare și dotare Școala Gimnazială nr.1 Dragu Corp B, proiect finanțat prin POR Fonduri Europene, în valoare de 3 milioane de lei. Stadiu proiect: realizat 70%.

”Lucrările au început în septembrie anul trecut şi termenul de finalizare este 31 decembrie. Până la final de an cred că şcoala va fi terminată”, spune Angelica Lazăr.

La data de 11 noiembrie primărița Lazăr Angelica a semnat contractul de execuție lucrări „Modernizare, extindere și dotare Grădinița Voivodeni”, proiect finanțat prin POR Fonduri Europene în valoare de 1,45 milioane lei. Beneficiar: 32 de copii.

„Pe lângă cele două proiecte aflate deja în derulare, am mai trimis solicitări la CNI pentru eficientizarea energetică la şcoala din Voivodeni, cât şi pentru corpul A al şcolii din Dragu”, a transmis Angelica Lazăr.

Primăria Dragu are un proiect în execuție pe Fondul de Mediu, respectiv „Modernizare iluminat public în comuna Dragu. Eficientizare energetică”, în valoare de 568.000 lei. În cadrul proiectului se vor înlocui 302 corpuri de iluminat cu becuri LED.

”Am inclus toate localităţile. În toată comuna sunt necesare 342 de corpuri de iluminat, dar diferenţa de 40 de LED-uri le avem deja montate, astfel că prin acest proiect se vor monta 300 de corpuri. Vom avea LED pe fiecare stâlp”, ne spune doamna primar. 

POCU Fonduri Europene, valoare 100.000 euro: Primăria Dragu derulează un proiect pentru Servicii Comunitare Integrate în cadrul căruia comunitatea beneficiază doi angajați, respectiv de un asistent medical și un asistent social. Primăria Dragu a depus documentele necesare pentru licențierea serviciilor sociale. Tot prin POCU Primăria Dragu a depus un proiect pe POR fonduri europene pentru „Reabilitare dispensar medical Dragu”.

“Ne străduim să facem mai multe investiții, dar în limita posibilităţilor. Bineînţeles, ne împiedică şi birocraţia. Avem investiţii în curs, având în vedere că sunt semnate contractele şi orice s-ar întâmpla, acestea vor fi duse până la capăt. Ne dorim cât mai multe realizări pentru cetăţeni. Tuturor le doresc sănătate şi să aibă încredere în autorităţile locale”, spune primarul Comunei Dragu, Angelica Lazăr. 

Proiecte depuse spre finanțare la Compania Națională de Investiții (CNI București)

  1. Construire și dotare Cămin Cultural în localitatea Dragu
  2. Construire și dotare bază sportivă în localitatea Dragu

Proiecte în valoare de peste 280 de miliarde lei vechi depuse pe Programul Anghel Saligny

Modernizarea infrastructurii rutiere, înfiinţarea unei reţele de canalizare, precum şi înfiinţarea unei reţele de gaz metan sunt cele trei proiecte pentru care autorităţile locale de la Dragu speră să obţină finanţare

1. Modernizare și asfaltarea străzi în comuna Dragu, în lungime de 5,65 kilometri. Valoare proiect 10,8 milioane lei)

Primărița Lazăr Angelica spune că la finalul acestui proiect, străzile din comună vor fi asfaltate în proporție de 100%.

2. Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în localităţile Dragu şi Voivodeni. Rețeua de canalizare va avea o lungime de aproximativ 23 de kilometri, iar stația de epurare va fi construită în Dragu. Valoarea proiectului este de 17,7 milioane lei.

3. Introducerea rețelei de gaz natural în comuna Dragu. Pentru acest proiect au fost finalizate studiile TOPO și GEO, iar în prezent se lucrează la Studiu de Fezabilitatea, urmând ca în scurt timp Primăria Dragu să depună o cerere de finanțare pe Programul Național de Investiții Anghel Saligny.

4. Două drumuri județene care străbat comuna Dragu vor fi modernizate de Consiliul Județean Sălaj. Pentru modernizarea DJ 109 a fost depus un proiect de investiții pe Anghel Saligny, iar DJ 161 din Dragu – Sărata jud. Cluj, se află în atenția autorităților județene pentru lucrări de întreținere. Aceste două proiecte sunt posibile prin relația foarte bună între primărița Lazăr Angelica și președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

„Sper să reuşim să  ducem la bun sfârşit aceste proiecte. Avem depuse proiecte de investiții pe CNI, dar până în prezent, nimeni nu ne zice nimic despre ele. Sper ca Programul Național de Investiții Anghel Saligny să fie un program care să se ducă la bun sfârşit, pentru că este un program de bun augur. Din bugetul local nu reuşeam să facem aşa ceva niciodată. Ne dorim ca prin aceste proiecte, condiţiile de trai din comuna Dragu să fie mult mai ridicate şi să ajungem şi noi să avem condiţii ca la oraş, să avem toate utilităţile”, a declarat primărița Angelica Lazăr.

One thought on “REPORTAJ: Primărița Lazăr Angelica continuă cu succes dezvoltarea comunei Dragu

  1. Adevărul adevărat este că este o primărița adevărată , și la propriu și la figurat ! Vorba aia , ce-i a ei – e a ei ! Sta bine de acasă ! Tucu i gura ei ca i puhavă si Rosie n obraji așa cum trebe sa fie de la pita cu slănină și laptele de ghibol !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *