Sălăjeni cu inimă bună au donat alimente și bani pentru a ajuta copiii și batrănii de la Mănăstirea Bic

Mureșan Raula, patroana cunoscutului Restaurant Hanul Drumeților din Zalău a organizat săptămâna aceasta o nouă acțiune de caritate în sprijinul vârstnicilor și copiilor aflați în grija Mănăstirii Bic.

Zeci de sălăjeni s-au lăsat mișcați de apelul făcut de Raula pe Facebook și au contribuit fiecare cu ce au putut, fie au donat alimente, fie au donat bani. Astfel că azi, 21 octombrie toate donațiile au fost transportate la Mănăstirea Bic, unde 42 de bătrâni și peste 20 de copii se află în grija măicuțelor.

Acțiunea a fost una foarte reușită pentru că acum Mănăstirea Bic are proviziile necesare pentru a umple mesele celor nevoiași în următoarele săptămâni.

„Oamenii binevoitori si generosi au facut posibil ca 40 de batrani si 20 de copii sa aibe mese imbelsugate cateva saptamani de acum inainte, multi prieteni si cunostinte m-au contactat si au dorit sa ajute, nu le mai stiu numele tuturor, iar unii doresc sa rămână anonimi, asa ca va rog sa va da-ti tag. Mulțumesc”, este mesajul zălăuancei Mureșan Raula, inițiatoarea acțiunilor de caritate pentru Mănăstirea Bic. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *