Sălajul la un pas de scenariul roșu: 93 de cazuri noi COVID și un deces în ultima zi

Indicele de infectare la nivelul județului Sălaj a atins aproape 3 la mia de locuitori, respectiv 2,93, astfel că ne așteptăm ca de săptămâna viitoare întreg județul Sălaj să intre în scenariul roșu. 

În prezent la nivel județean avem înregistrate aproape 2.000 de cazuri de COVID, iar în utlimele 24 de ore au fost înregistrate și noi decese.


Grupul de Comunicare Strategică a prezentat cifrele privind evoluţia SARS-CoV-2 în România pentru prima zi a acestui weekend. După ce vineri, ţara noastră a depăşit pentru prima oară de la debutul pandemiei pragul psihologic de 5.000 de cazuri/zi, sâmbătă bilanţul este doar cu puţin mai mic, semn că va mai dura până la o scădere importantă a infectărilor.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.761 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

33. Sălaj 1992 93

 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.009  persoane au fost reconfirmate pozitiv.

31 SĂLAJ 2

 

În intervalul 23.10.2020 (10:00) – 24.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (49 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj,  Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *