Săptămâna Mobilității Europene, marcată la Zalău

În perioada 16-22 septembrie, Municipiul Zalău se alătură comunității europene, marcând Săptămâna Mobilității Europene (EMW), cu tema “Eficiență energetică – Save Energy” și sloganul “Combină și deplasează-te – Mix & Move”.

O acțiune organizată de Primăria Municipiului Zalău în cadrul acestui proiect s-a desfășurat astăzi, în Parcul Central Municipal, fiind promovată mobilitatea activă prin alergare și utilizarea bicicletei, alături de elevi de la unitățile de învățământ din municipiu,

Elevi de la opt unități de învățământ s-au alăturat acestei acțiuni, participând la cele două sesiuni de alergat, una pentru fete, iar cealaltă pentru băieți. De asemenea, a fost organizat și un traseu pentru biciclete, pe aleea principală din parc. La finalul acțiunilor a fost organizat un atelier de desene cu creta colorată pe treptele din Parcul Central, cu tema ,,Eficiență energetică – Save Energy” și sloganul ,,Combină și deplasează-te – Mix & Move”.

Unitățile de învățământ care s-au implicat în această acțiune au primit din partea instituție câte o diplomă de participare, iar elevii câte un săculeț cu un recipient pentru apă.

🚌Tot în cadrul acestei acțiuni, mâine, 22 septembrie 2023, transportul cu autobuzele SC Tranusrbis SA va fi gratuit pentru toți utilizatorii serviciului de transport public, pe toate rutele.

Evenimentele sunt realizate cu sprijinul doamnei Paula Claudia Todoran – sportivă de performanță, Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Crucii Roșii, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Poliției Locale, Casei Municipale de Cultură și a Societății Transurbis.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *