Se redeschid târgurile de animale/ Oficial se reia comerțul cu animale vii în oboare

Județul Sălaj are patru târguri de animale vii – la Jibou, Nușfalău, Crasna și Sărmășag.

Târgurile de animale încep să fie redeschise la început de an. După ce în ultimii doi ani, crescătorii de animale au reclamat că interzicerea oboarelor le face imposibilă valorificarea efectivelor, o decizie locală le dă o speranță fermierilor.

Autoritățile sanitare veterinare din județul Mehedinți au făcut un prim pas și au autorizat redeschiderea pentru Târgul din comuna Cerneți, comuna Șimian. Acesta este la acest moment singurul târg autorizat sanitar-veterinar din județ.

Târgurile de animale vii, cu punctul de lucru în localitatea Cerneți, aparține Primăriei Comunei Șimian, după cum arată și actul care însoțește decizia de punere în activitate a unității.
Chiar și așa, cei care vor participa la târgul de animale vii trebuie să respecte normele sanitar-veterinare în vigoare, dar și pe cele care țin de distanțare și respectarea regulilor impuse de autorități pe toată perioada pandemiei COVID-19.

IMPORTANT! Deschiderea târgului din județul Mehedinți nu înseamnă că se redeschid automat toate oboarele din România. Este un semn că dacă există solicitări, dacă autoritățle locale se implică și vor să susțină crescătorii de animale, există un precedent astfel că orice cerere argumentată trebuie să primească aprobare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *