Secretarul de stat Bogdan Ilea a obținut finanțare pentru reabilitarea Judecătoriei Șimleu

Clădirea in care se afla sediul Judecătoriei Șimleu Silvaniei este o clădire istorică reprezentativă pentru orașul de la poalele Măgurii.

În trecut a găzduit sediul Băncii Naționale a României, însă treptat și-a pierdut din farmecul pe care îl avea odinioară, datorită carențelor de administrare și unor lucrări abandonate, această clădire a ajuns pe punctul de a deveni o ruină.

„Cu atât mai mult am satisfacția faptului că am reușit, împreună cu echipa Ministerului Justiției, să obținem acordul pentru ca acest obiectiv să fie reabilitat prin fonduri acordate de Banca Mondială, în cadrul unui acord cadru de 100 de milioane de euro din care vor fi făcute și reabilitate mai multe instanțe cu sedii în clădiri de patrimoniu.

După ce legea privind ratificarea Acordului cu Banca mondială va fi promulgată de Președintele României, vor începe fazele premergatoare proiectarii, refacere a proiectării, iar ulterior execuția-tot acest proces anticipăm că se va finaliza în aproximativ patru ani la sfarsitul lui 2028.

Am insa o mare satisfactie ca am adus o investitie a Bancii mondiale intr-un sediu de instanță in Sălaj.

PS: A doua veste bună constă in aceea că, din fondurile asigurate de Ministerul justiției, conducerea actuală Tribunalului Sălaj a reușit într-un timp relativ scurt să deruleze o procedură de închiriere a unui sediu, în care Judecătoria Simleu Silvaniei va funcționa până la reabilitare, sediu care sa asigure conditii decente pentru personal, avocati si justitiabili”, transmite secretarul de stat Bogdan Ilea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *