Secretarul de stat Bogdan Ilea a participat la un simpozion organizat de Administratia Națională a Penitenciarelor

Secretarul de stat de la Justiție, av. Bogdan Ilea, a participat la simpozionul organizat de Administratia Națională a Penitenciarelor cu tema „Atragerea a personalului medical în sistemul penitenciar din România – provocări actuale și calea de urmat”.

Acest eveniment marchează finalizarea cu succes a proiectului „Consolidarea servicilor medicale și de sănătate mintală în penitenciarele din România”, finanțat de Consiliul Europei și reprezintă o direcție sustenabilă pentru viitor.
„În discursul meu am subliniat importanța acordată de Ministerul Justiției asigurării asistenței medicale a persoanelor aflate în detentie, având în vedere că acestea ar trebui să beneficieze de aceleași standarde și servicii medicale ca și persoanele asigurate prin Sistemul Național de Sănătate publică, inclusiv în ceea ce privește problemele de sănătate mentală. Această poziție se bazează pe evaluările interne și pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și pe recomandările Convenției Europene pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
De asemenea, am evidențiat importanța elaborării unei strategii care să includă principiile și direcțiile de acțiune pentru atragerea personalului medical în sistemul penitenciar din România, luând în considerare experiențele pozitive din alte sisteme similare din Europa.
Această strategie va contribui la îmbunătățirea serviciilor medicale în penitenciare și la promovarea unei abordări mai eficiente și mai umane în îngrijirea sănătății persoanelor aflate în detenție”, transmite secretarul de stat din Ministerul Justiției, av. Bogdan Ilea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *