Secretarul de stat Bogdan Ilea împreună cu ministrul Justiției, au inaugurat sediul Judecătoriei Târgoviște

Sediul modernizat al Judecătoriei Târgoviște, aflat pe Bulevardul Independenței, a fost inaugurat, astăzi, 14 noiembrie, după 8 ani de lucrări în valoare de 17,6 milioane de lei. La inaugurarea clădirii a fost prezent și ministrul Justiției. Potrivit ministrului Justiției  Alina Gorghiu, Judecătoria Târgoviște este a treia instanţă din țară care are un sediu nou.

La eveniment a participat și secretarul de stat Bogdan Ilea.

După modernizare, clădirea a ajuns să aibă cinci săli de judecată, patru săli de şedinţă, cinci săli de deliberare şi două săli de aşteptare, la care se mai adaugă o sală de audiere martor sub acoperire şi o alta de audiere minori.

„Suntem încântați să anunțăm finalizarea proiectului de modernizare a Judecătoriei Târgoviște!
Acesta modernizare reprezintă un efort concret în cadrul Programului Național de Consolidare a Infrastructurii Instanțelor de Judecată. Judecătoria a avut nevoie de intervenții semnificative pentru a corespunde standardelor moderne.
Început în 2016, proiectul a implicat consolidarea și extinderea clădirilor existente, oferind spații funcționale și moderne pentru administrația judiciară. Apreciem eforturile Companiei Naționale de Investiții, Ministerului Justiției și tuturor celor implicați în acest demers. În urma expertizei tehnice, am adoptat soluții precum demolarea pereților interiori și înlocuirea elementelor deteriorate ale șarpantei.
Acest proiect a reprezentat un angajament semnificativ față de valorile justiției și a adus îmbunătățiri semnificative la nivelul infrastructurii. Scenariul 3, aprobat în cadrul Proiectului Tehnic, a inclus construirea a cinci săli de judecată, birouri pentru procurori și grefieri, săli de ședințe și deliberare, precum și spații dedicate audierilor martorilor și minorilor.
Procesul a culminat cu recepția finală în octombrie 2023, iar valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la 17.633,80 mii lei cu TVA. Ne bucurăm să oferim comunității judiciare un sediu modern și funcțional, iar perioada de garanție de 36 de luni subliniază calitatea muncii depuse. Așteptăm cu entuziasm ca această infrastructură modernizată să contribuie la eficiența și transparența sistemului judiciar din Târgoviște”, transmite secretarul de stat Bogdan Ilea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *