Secretarul de stat la Justiție, Bogdan Ilea, în vizită de lucru în județul Alba


Secretarul de stat la Justiție, av. Bogdan Ilea, a făcut ieri, 6 iulie, o vizită de lucru în județul Alba, unde a vizitat șantierul Penitenciarului Aiud, iar în a doua parte a zilei a avut o întâlnire cu conducerea Curții de Apel Alba și conducerile Tribunalelor Sibiu, Hunedoara și Alba.

„În cursul zilei de azi m-am aflat în jud. Alba unde am vizitat Penitenciarul Aiud, locație în care se desfășoară proiecte de investiții pentru reconversia unor spații cu altă destinație, în spații de deținere. Angajamentele asumate prim Memorandumul Rezmiveș au prioritate, iar Ministerul Justiției este determinat sa asigure fondurile necesare astfel incat planul sa fie implementat.
In a doua parte a zilei, m-am deplasat la sediul Curții de Apel Alba, unde am avut discuții cu președintele acestei instanțe, doamna judecător Oana Petrașcu, cu Vicepreședintele Curții de Apel Alba Iulia-Lucian Gherman, președinta Tribunalului Sibiu, președintele Tribunalului Hunedoara si președinții judecătoriilor arondate Tribunalului Alba.
Curtea de Apel Alba a fost si in mandatul fostului presedinte, domnul judecator Liviu Odagiu-in prezent reprezentant al curtilor de apel in CSM și rămâne sub mandatul actualului presedinte, un model de cheltuire cu folos a fondurilor bugetare alocate de către Ministerul Justiției pentru transformarea spațiilor destinate publicului, a sălilor de judecată dar și a birourilor, în spații moderne.
Vorbesc de la sine lucrarile de calitate din sediul acestei instante.
Evident ca mai sunt multe de facut, insa in limita fondurilor vom sprijini conducerile instantelor pentru definitivarea proiectelor, deoarece implicarea merita o sustinere pe masura.
PS: O pată de culoare, la Tribunalul Alba, o reprezintă camera de audiere a minorilor realizată în parteneriat cu un ONG”, a transmis secretarul de stat Bogdan Ilea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *