Ședință la Prefectura Sălaj pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor

Instituţia Prefectului Sălaj a găzduit, marţi, prima şedinţă din acest an a echipei interinstituționale județene pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Pe ordinea de zi s-au aflat:
– prezentarea și dezbaterea activităților desfășurate de instituțiile cu responsabilități privind siguranța școlară, în primul semestru al anului școlar 2023-2024;
– modul în care se implică asociațiile de părinți în campaniile privind siguranța școlară, prevenirea situațiilor de risc: consum de droguri, comportament agresiv, trafic de persoane, bullying, etc.;
– siguranța școlară privită prin ochii Consiliului Județean al Elevilor Sălaj; aspecte pozitive și negative constatate în ceea ce privește climatul de siguranță în unitățile de învățământ din județul Sălaj;
– situația clădirilor cu destinația învățământ din județul Sălaj care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu;
– implementarea la nivelul unităților de învățământ din județul Sălaj a „Procedurii Operaționale privind modul de abordare a situațiilor în care apar suspiciuni de consum de droguri în rândul elevilor”, în primul semestru al anului școlar 2023-2024.
Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Sălaj, în urma acţiunilor de combatere a absenteismului şi a consumului de droguri, tutun şi alcool, derulate în parteneriat cu IPJ Sălaj, în acest an şcolar au fost identificaţi ca absenţi de la orele de curs 594 de elevi.
În perioada septembrie – decembrie 2023, pentru creşterea gradului de siguranţă al elevilor, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj au fost desfăşurate 107 acțiuni, din care: 27 pentru prevenirea și combaterea delincvenței; 52 prevenirea absenteismului și abandonului școlar și combaterii consumului de substanțe interzise; două pentru prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase; 26 pe linia prevenirii violenței psihologice – bullying şi 29 în domeniul rutier.
De asemenea, au avut loc 498 activități cu caracter de informare și prevenție adresate elevilor, în cadrul orelor de curs la care au fost abordate tematici de natură juridică.
“Siguranţa elevilor este prioritatea noastră absolută şi rog toate instituţiile statului cu atribuţii în acest domeniu să-şi facă în continuare datoria, cu maximă dedicare şi eficienţă. Contăm, desigur, şi pe sprijinul cadrelor didactice şi al părinţilor. Să nu uităm că pe fiecare elev din judeţul nostru îl aşteptă cineva drag acasă”, a precizat, în cadrul şedinţei, prefectul Dari Toma.
La şedinţa de marţi au fost prezenţi reprezentanţi ai instituțiilor cu responsabilități privind siguranța școlară, alături de reprezentantul Consiliului Consultativ al Părinților Sălaj – Aniela Lung, Casian Butaş, preşedinte Consiliului Județean al Elevilor Sălaj şi eleva Sara Cimpoieş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *