Șeful Jandarmeriei Sălaj, Adrian Cigăran, reacție fermă: „Toleranță ZERO la abateri disciplinare față de orice jandarm”

Un scandal în care au fost implicați și doi jandarmi sălăjeni știrbește imaginea IJJ Sălaj. Pe scurt, cei doi angajați ai Jandarmeriei Sălaj – subofițerul Virgil Meleg și un coleg de la Jandarmeria Șimleu, au pătruns în locuința unui zălăuan și au bătut doi bărbați, unul dintre victime având nevoie chiar de intervenția ambulanței pentru îngrijiri medicale.

În cauză Poliția a întocmit deja un dosar penal, iar mâine dosarul va fi transmis Parchetului Militar Cluj pentru continuarea cercetărilor.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj este una dintre puținele instituții publice care se bucură de o simpatie și de o apreciere în rândul sălăjenilor, și asta datorită acțiunilor și a modului în care atât conducerea, cât și jandarmii se raportează la cetățeni. Ne aducem aminte cu plăcere când jandarmii au făcut atât de multe acțiuni de prevenire, acte de caritate, ori au înregistrat performanțe sportive notabile, care au adus un prestigiu atât unității, dar și județului Sălaj. Jandarmeria Sălaj este o instituție care a ținut mereu cu cetățeanul și s-a ferit de scandaluri și evenimente negative, ceea ce s-a și văzut în anii care au trecut.

Din păcate, acest scandal petrecut recent, ne arată că oricât de bine ar fi organizată instituția, există și situații neprevăzute pe care nu le poți previziona. Cert este că, conducerea IJJ Sălaj a luat atitudine de fiecare dată când a fost cazul și a aplicat sancțiunile potrivit legilor în vigoare și nu a tolerat nicio abatere.

Comandantul unității, inspectorul șef Adrian Cigăran cel care conduce IJJ Sălaj din anul 2015 a avut o reacție publică fermă și clară, respectiv atât timp cât Jandarmeria Sălaj este sub conducerea dânsului nu va tolera nici un fel de abatere disciplinară, indiferent de situație.

„Orice abatere nu va fi tolerată la nivelul IJJ Sălaj. Nu ascundem și nu ne ferim să aplicăm sancțiuni atunci când se impune. În acest moment nu avem demarate alte cercetări disciplinare față de lucrători ai instituției, iar în cursul anului chiar dacă am aplicat diverse sancțiuni, nu a fost nici un caz pentru care să sesizăm Parchetul Militar. Toleranță zero față de abaterile disciplinare”, a declarat ferm șeful Jandarmeriei Sălaj, inspector șef Adrian Cigăran. 

„Vă putem confirma faptul că doi jandarmi din cadrul I.J.J. Sălaj, au fost implicați în seara zilei de 05.01.2020, într-o altercație, în municipiul Zalău. La nivelul inspectoratului s-a dispus declanșarea cercetării prealabile în ceea ce îi privește pe cei doi, date suplimentare putând fi comunicate la finalizarea acesteia. De asemenea, am luat act de faptul că pe numele celor doi s-ar fi depus o plângere la Poliția Municipiului Zalău”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj. 

3 thoughts on “Șeful Jandarmeriei Sălaj, Adrian Cigăran, reacție fermă: „Toleranță ZERO la abateri disciplinare față de orice jandarm”

  1. Nu ma mira stirea. Este un individ foarte agresiv, eu nu stiu cum trece testele psihologice. Am oprit in urma cu ceva timp pe locul lui de parcare, eram acolo langa masina, vorbeam cu un amic, a venit idiotul si a inceput sa urle si sa injure ca de ce am oprit acolo. I-am dat pace ca m-a rugat amicul meu sa nu ii creez probleme. Sper sa fie sanctionat , mai ales acuma ca am aflat ca este jandarm. Prea se cred unii buricul pamantului ptr ca poarta uniforma statului.

  2. Nu știu ce sa zic. Despre ce era vorba. Dar nu cred ca domnul Meleg. Nu ar fi intervenit dacă nu avea motive.
    Deasupra mea a găsit un domn din politie jandarmi unulde aici și altul zicea ca e de la Cluj. Au fost la panaramele deasupra mea. Nu le a făcut nimeni nimic nici șeful lor. Panaramele făceau proxenetism la care veneau jandarmi și politisti. Normal ca nu le sancționa dacă le oferea plăceri gratis

  3. Niciodata nu ar fi fost implicat Virgil Meleg in asa ceva …exceptie facind doar conjuncturi de natura extrem de personala respectiv familia…din cite s a aflat la adresa respectiva a existat in perioada anterioara un cuib de proxeneti care isi desfasurau activitatea in acel imobil…Circumstantele ar trebui analizate pe mai multe aspecte…tinind cont ca un parinte cred eu poate fi in stare de soc si capabil de fapte care nu l definesc nicidecum in momentul in care te trezesti intr o circumstanta de genul acesta…

Dă-i un răspuns lui Ala cu vw Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *