Senatorul USR Cosmin Viașu a depus un proiect de lege pentru persoanele cu dizabilități
Senatorul USR, Cosmin Viașu, a depus în Parlamentul României, împreună cu Anca Dragu, Oana Țoiu,Cosmin Poteraș, Ștefan Pălărie si cu sprijinul parlamentarilor un proiect pentru modificarea legii 448/2006 privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
„Persoanele cu dizabilități au avut parte, prea mult timp, de promisiuni și vorbe goale. E timpul măsurilor concrete”, transmite senatorul Viașu.
Principalele modificări vizează următoarele aspecte:
1. Creșterea indemnizațiilor.
În prezent, indemnizația pentru un adult cu handicap grav este de 70% din Indicele social de referință (ISR), respectiv 350 lei, iar pentru un copil cu handicap grav indemnizația este de 300 lei. Am propus creșterea acestora până la nivelul indicelui social de referință. (Reamintim că, prin lege, acesta va fi indexat anual cu rata inflației). Pentru acele persoane care, din cauza dizabilității grave, nu au avut și nici nu pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă și nici de pensie de invaliditate, am propus un venit de completare, la nivelul indicelui social de referință.
2. Crearea posibilității acordării certificatului de încadrare în grad pe termen nelimitat și pentru copiii cu dizabilități.
În prezent, această posibilitate nu există pentru copii, ci doar pentru adulți, indiferent de gravitatea condiției copilului și chiar dacă acesta suferă de o boală incurabilă pentru care primește îngrijiri paliative.
3. Oferirea de alternative pentru a evita instituționalizarea.
Covârșitoarea majoritate a persoanelor cu dizabilități se află în grija exclusivă a familiei. În momentul în care acest sprijin încetează, instituționalizarea este în prezent singura opțiune. Am propus măsuri pentru dezvoltarea de servicii în comunitate, de îngrijire și asistență la domiciliu sau în familia extinsă.
4. Am clarificat dispozițiile cu caracter general din lege, precizând care sunt obligațiile autorităților centrale, județene și locale, precum și sancțiunile aferente nerespectării acestor obligații. E nevoie de accesibilizarea mediului, precum și de asigurarea unei incluziuni reale, prin garantarea accesului la educație, sănătate și muncă.
5. În vederea încurajării independenței și a ocupării în muncă a persoanelor cu dizabilități instituționalizate, acestea nu vor mai plăti contribuția pe care astăzi sunt obligați să o plătească centrului în care sunt instituționalizați, centru care deja primește bani publici pentru întreținerea acestor persoane. De asemenea, se impune implicarea ANOFM, prin Agențiile județene, în organizarea și elaborarea de programe de formare/reconversie profesională a persoanelor cu dizabilități, în angajarea și formarea de facilitatori pentru muncă, precum și în comunicarea cererii/ofertei de locuri de muncă.
Am creat în acest sens un registru electronic care să cuprindă persoanele cu dizabilități care doresc să se angajeze, precum și persoanele juridice care doresc să angajeze persoane cu dizabilități.
6. Pentru respectarea dreptului la educație, MEN, în colaborare cu DGASPC-urile, va stabili numărul necesar de cadre didactice itinerante/de sprijin și va demara măsuri pentru angajarea/pregătirea profesională a acestora. MEN va asigura și adaptarea curriculei pentru copiii cu CES integrați în învățământul de masă, precum și procedura specifică de examinare/evaluare a competențelor.
7. Pentru a asigura garantarea în plată a salariilor asistenților personali, am prevăzut asigurarea sumelor respective de la bugetul central în proporție de 100%.
„Această lege are un impact semnificativ asupra vieților tuturor persoanelor cu dizabilități din România, în număr de peste 850.000, precum și asupra familiilor acestora. Invităm colegii din Parlament care pun preț pe viața și pe demnitatea umană, precum și pe respectarea drepturilor semenilor noștri, să ni se alăture în acest demers necesar”, transmite senatorul USR Cosmin Viașu.