Sfințirea capelei mortuare din Parohia Derșida
Duminică, 24 iulie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Derșida, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacuviosul Părinte Arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului.
La eveniment au participat primarul Comunei Bobota, Dorin Ioan Gorgan, președintele CJ Sălaj, Dinu-Iancu Sălăjanu și administratorul public al județului, Paul Maghiu.
La finalul slujbei, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la edificarea capelei mortuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte paroh Zaharie Avram o diplomă de apreciere. Totodată, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la capela mortuară.
În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față și i-a dăruit o icoană.
De asemenea, toți cei prezenți s-au deplasat în vecinătatea bisericii, unde Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit capela mortuară ridicată de comunitatea din Derșida.
Satul Derșida este situat pe malul drept al râului Crasna, după confluența cu Valea Zalăului, fiind atestat documentar în anul 1349, sub numele de „Derzida”. De-a lungul timpului, localitatea a avut diferite denumiri, însă în anul 1930 a primit numele de Derșida.
Zorii civilizației în această zonă se găsesc pe Dealul lui Balotă, unde a existat o importantă așezare, aparținând culturii Wietenberg, care ocupa o poziție strategică pe acest sector al Văii Crasnei și care a fost datată, aproximativ în jurul începutului mileniului al II-lea înainte de Hristos, în epoca bronzului.
Biserica de lemn din Derșida a fost datată la începutul secolului al XVIII-lea, iar legenda care se mai păstrează și astăzi printre credincioșii din Derșida spune că ridicarea acesteia s-ar fi făcut pe vremea domniei lui Mihai Viteazul, care s-ar fi rugat în bisericuța de lemn din Derșida, înaintea strălucitei victorii obținute la Guruslău, în data de 3 august 1601. Lăcașul de cult, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost declarat monument de cultură în anul 1955, iar din anul 2004 a fost înscris, oficial, în lista monumentelor istorice.
Edificarea noii biserici a început în anul 1947, fiind construită din piatră și cărămidă și fiind pusă, la fel ca și cea de lemn, sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Noul lăcaș de cult a fost sfințit în anul 1981, de Preasfințitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei, urmând ca în anul 2013 acesta să fie resfințit de Preasfințitul Părinte Petroniu.
Începând cu data 1 noiembrie 2014, Preacucernicul Părinte Zaharie Avram a fost numit preot al Parohiei Derșida, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii și edificarea unei capele mortuare.