Șofer italian prins în trafic suspect sub influența băuturilor acoolice
Un conducător auto, cetăţean italian, a fost oprit, pentru control, de poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău. Şoferul a refuzat testarea cu alcooltestul.
Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău au oprit, pentru control, luni, 7 februarie a.c., la ora 1850, un autoturism, care circula pe Drumul Comunal 92.
La volanul maşinii se afla un bărbat, cetăţean italian. Acesta a refuzat testarea cu alcooltestul, fiind condus la spital, pentru recoltare de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de Codul Penal.
Fiţi responsabili în trafic!
Reamintim conducătorilor auto că legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
De asemenea, le recomandăm tuturor participanţilor la trafic să respecte normele de circulaţie rutieră, indiferent de calitatea avută–conducător auto, pieton, biciclist etc.
Comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!