Subprefectul Florin Florian aduce informații importante despre investițiile prin PNRR cu fonduri europene

📍 Cu fondurile europene disponibile prin #PNRR, pentru redresare și reziliență, cât și cu fondurile alocate prin viitoarele #programe_operaționale, dedicate dezvoltării alături de programele guvernamentale, este asigurat un cadru strategic și financiar pentru viitorii cel puțin 7 ani!

➡️ #Autoritățile_publice au acum largi posibilități de a investi pentru comunitățile pe care le reprezintă.

„Cât va fi despre redresare și cât despre dezvoltare, sau despre amândouă așa cum este firesc (dar și planificat în documentele strategice), vom vedea.

Dacă vrem (și trebuie să vrem atât redresarea, cât și dezvoltarea) atunci este momentul pregătirii sau, mai degrabă, al șlefuirii proiectelor care să primească finanțare”, transmite subprefectul Florin Florian. 

#Ministerul_Dezvoltării_Administrației_și_Lucrărilor_Publice (MDLPA) a publicat spre consultare #ghidurile aferente apelurilor de proiecte pe care le gestionează în cadrul PNRR.

➡️ Sunt disponibile la această dată ghidurile pentru Componenta 5 „Valul renovării” și pentru Componenta 10 „Fondul local”.

Acestea vor finanța renovarea energetică/ integrată a clădirilor publice și rezidențiale, precum și investiții în înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, asigurarea infrastructurii de transport verde, piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare.

De asemena, se finanțează și construirea de locuințe pentru tineri și locuințe de serviciu pentru specialiști din Sănătate sau Învățământ.

Totodată, #Ministerul_Energiei a publicat scheme de ajutor de stat și ghidurile specifice pentru investiții prevăzute în PNRR în domeniul energiei.

➡️ Complementar, majoritatea programelor operaționale 2021-2027 sunt în versiuni aproape de final pentru procesul de negociere cu Comisia Europeană.

 ” Posibilitățile de finanțare vin în completarea PNNR în așa fel încât investițiile în infrastructură și cercetare să poată fi puse în valoare de servicii publice mai bune, de la sănătate până la educație și incluziune socială, de noi competențe și soluții digitale, inclusiv în comunitățile rurale.

❗Este o șansă MARE pentru fiecare comunitate. Să o valorificăm!”, a conchis social-democratul Florin Florian. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *