Subprefectul Florin Florian îndeamnă sălăjenii să fie în continuare vigilenți și atenți la sănătatea lor

Președintele Klaus Iohannis a decis să nu mai prelungească starea de alertă, astfel că de azi, 9 martie toate restricțiile adoptate in pandemia COVID-19 au fost ridicate, iar România a revenit la normal.

În acest context, subprefectul județului Sălaj, Florin Florian a transmis un mesaj de incurajare sălăjenilor și face apel la vigilență și atenție în continuare pentru a ne păstra sănătatea.

„📝 Azi noapte, odată cu ridicarea tuturor restricțiilor, s-a încheiat o perioadă dificilă din viața fiecăruia dintre noi.

Au fost doi ani atipici, în care fiecare am învățat să trăim altfel decât am fost obișnuiți. Acești doi ani au lăsat, indubitabil, urme în lumea noastră.

Fiecare cunoaștem sau avem familii afectate de pierderea celor dragi, fiecare avem copii afectați de lipsa socializării și a interacțiunii, dar mai ales de schimbarea formatului de învățare în tot acest interval.

Modul fiecăruia de a trăi s-a schimbat, iar provocările au venit pe toate palierele.

Solidaritatea și empatia în societate s-a aprofundat și a atins cote importante, chiar și atunci când totul era necunoscut și ne luptam fiecare cu acest virus nou. Efectul îl vedem și azi, în contextul geopolitic actual. Ne-am adaptat fiecare pe parcurs și am învățat să ne autodepășim.

Contează mult ceea ce am învățat din acești doi ani. Să fructificăm în continuare ce a fost util și să avem grijă de sănătate, chiar dacă nu mai avem reguli scrise, constrângeri sau sancțiuni.

Au venit și vin peste noi alte provocări și să nu uităm nicio clipă importanța existenței fiecărui om pentru întregul societății.

Poate am devenit mai atenți cu noi înșine și, mai ales, mai atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Să fim și de azi înainte vigilenți și precauți, să păstrăm obiceiurile bune dobândite și să fim încrezători că va fi bine!”, transmite subprefectul Florin Florian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *