Subprefectul Sălajului, Florin Florian, a vorbit despre tripla semnificație a zilei de 9 mai – Ziua Europei

Ziua Europei a fost marcată vineri, la Zalău, în avans, printr-un eveniment organizat de Instituţia Prefectului Sălaj, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Cultură.

În deschiderea evenimentului, subprefectul Florin Florian a prezentat tripla semnificaţie a zilei de 9 mai în istoria României: 9 mai 1877 – ziua când a avut loc proclamarea independenţei de stat a României, 9 mai 1945 – Ziua Victoriei aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei naziste şi 9 mai – Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare a țărilor de pe bătrânul continent, care să ducă la crearea Europei Unite.

În cadrul evenimentului a avut loc concertul cameral susținut de violonista Diana Jipa și pianistul Ştefan Doniga, parte a turneului naţional de recitaluri ROMANIA UNIVERSALIS, consacrat creației camerale românești, cu prilejul Zilei Europei și a celebrării a 15 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *