Sute de amenzi în valoare de peste 170.000 lei date de polițiștii sălăjeni în minivacanța de Rusalii

În contextul minivacanței de 1 Iunie și Rusalii, polițiștii sălăjeni au fost la datorie, pentru ordinea și siguranța publică, fluidizarea traficului rutier și prevenirea victimizării prin diverse tipuri de infracțiuni. Au fost depistate persoane urmărite în temeiul legii sau șoferi sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 1 – 5 iunie a.c., peste 200 de poliţişti sălăjeni au fost permanent la datorie, pentru ca minivacanţa de 1 Iunie și Rusalii să fie petrecută în siguranţă de către cetățeni, iar manifestările organizate în judeţul Sălaj să se desfăşoare fără evenimente nedorite. Cei peste 200 de polițiști de ordine publică și rutieră, dar și din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au asigurat o prezență vizibilă atât în cadrul evenimentelor din județ cât și în proximitatea acestora, în fiecare zi, pentru prevenirea oricăror incidente antisociale, răspunzând prompt la toate solicitările care s-au aflat în competența de gestionare a poliției.

De asemenea, prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112 au fost primite în această perioadă 221 de solicitări, la care polițiștii au intervenit cu operativitate.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate pe parcursul celor cinci zile, polițiștii sălăjeni au legitimat 993 de persoane, au verificat peste 900 de autovehicule și au aplicat 611 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 174.131 de lei.

Totodată, au fost înregistrate 53 de infracțiuni, dintre care 11 infracțiuni la regimul circulației rutiere, 20 de infracțiuni contra persoanei, 16 infracțiuni contra patrimoniului și 6 infracțiuni de altă natură.

De asemenea, polițiștii rutieri au ridicat în vederea suspendării 57 de permise de conducere și au retras 13 certificate de înmatriculare.

Totodată, în vederea depistării conducătorilor auto care aleg să pună în pericol, atât siguranța lor, cât și a celorlalți participanți la trafic, urcându-se la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, au fost efectuate peste 500 de testări cu aparatul etilotest.

Polițiștii sălăjeni acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității şi, totodată, sunt pregătiți să intervină atunci când situaţia o impune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *