Tânăr de 19 ani din Chieșd, prins conducând sub influența substanțelor psihoactive

Luni, 3 iulie a.c., la ora 00.54, pe D.N. 1 F în localitatea sălăjeană Sărmășag, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliției județean Sălaj au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din localitatea Chieșd, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 102 km/h, înregistrată radar, în zona de limitarea a vitezei de deplasare la 50 de km/h.

În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul de 19 ani ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *