Tânărul care a tâlhărit-o pe doctorița Bogdan a fost încătușat de Poliție

Un tânăr de 32 de ani a fost reţinut în noaptea de luni spre marţi, de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată. Cel în cauză va fi prezentat astăzi cu propunere de arestare preventivă.

La data de 10 mai a.c., ora 23.04, Poliţia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că o femeie (nr. doctorița de cardiologie Bogdana) a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie. Fapta ar fi fost comisă pe strada Gheorghe Doja din Zalău.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu jandarmi, au prins în scurt timp persoana bănuită de comiterea faptei. Este vorba de spre un tânăr de 32 de ani, din municipiul Zalău.

Din probatoriul administrat de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale s-a stabilit că tânărul, în timp ce se afla pe strada Greorghe Doja ar fi observat o femeie, care de deplasa pe jos, moment în care, prin violenţă, a deposedat-o de geanta pe care o avea asupra ei şi în care avea bani, dar şi alte bunuri, după care a fugit.


Tinu Crișan, consilierul europarlamentarului PNȚCD Cristian Terheș este tânărul care a ajutat autoritățile la prinderea infractorului.


Prejudiciul în valoare de aproximativ 5500 lei a fost recuperat integral.

În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, cel în cauză a fost reţinut şi încarcerat în arestul inspectoratului, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infacţiunii de tâlhărie calificată.

Cercetările continuă petru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *