Tanczos Barna şi Lucian Bode, la raport în faţa parlamentarilor. Acuzaţiile aduse celor doi miniştri

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, vor fi chemaţi astăzi în Parlament. Ministrul Barna va da explicaţii după ce a fost acuzat că tolerează tăierile ilegale de păduri, iar ministrul Bode trebuie să dea explicaţii legat de activitatea lui Arafat în cadrul DSU.

Doi miniştri ai Guvernului Ciucă vor da explicatii, astăzi, în Parlament.

Primul este Tanczos Barna, ministrul Mediului, împotriva căruia USR a depus moţiune simplă în care îl acuză că tolereaza tăierile ilegale de paduri.

Moţiunea urmează să fie citită şi dezbatută astăzi.

Intitutală „Amar de mediu. Ministrul Tanczos Barna trebuie să plece cât încă mai avem păduri de apărat”, moţiunea simplă este justificată de faptul că ministrul Tanczos Barna este principalul vinovat pentru tăierile ilegale de păduri, pentru distrugerile provocate mediului, pentru incapacitatea statului de a profita de pe urma oportunităţilor oferite de economia verde şi pentru dispreţul arogant cu care este tratată societatea civilă atunci când atrage atenţia asupra problemelor”, potrivit unui comunicat al USR.

Moţiunea simplă, chiar dacă este adoptată, nu conduce la demiterea automată a unui ministru, aceasta fiind o decizie a premierului.

Al doilea ministru care se va prezenta, astăzi, în fata deputaţilor este Lucian Bode, ministrul de Interne, chemat la solicitarea AUR.

Tema este legată de calitatea deținută de secretarul de stat Raed Arafat, în cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență.

AUR vrea să ştie de ce investițiile private sau de stat din România sunt blocate chiar mai mult de un an în procese birocratice de avizare și autorizare de către ISU, în condițiile în care durata legală de emitere a documentelor ar trebui să fie de maxim o lună de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *