Trei tineri arestați pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și lovire sau alte violențe

La data de 25 iunie a.c., în urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii din Șimleu Silvaniei au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj față de trei tineri, unul de 16 ani și doi de 17 ani, din Șimleu Silvaniei, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tâlhărie și lovire sau alte violențe.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii sălăjeni îi bănuiesc pe aceștia că, la aceeași dată, în jurul orei 16.27, în timp ce se aflau pe malul unui râu din Șimleu Silvaniei, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat doi bărbați de 36, respectiv 33 de ani, din comuna sălăjeană Sărmășag și i-ar fi sustras unuia dintre aceștia un portmoneu cu bani și acte de identitate, cauzând un prejudiciu estimat la 830 de lei.

Luni, 26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei i-au prezentat pe cei trei tineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Șimleu Silvaniei, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Șimleu Silvaniei a admis propunerea procurorului și a emis pe numele acestora câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii din Șimleu Silvaniei continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *