Un alt tânăr de 22 de ani din Sâg, prins de Poliție drogat la volan
Vineri seara, 26 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe Drumul Județean 108G, în localitatea Cizer, un conducător auto aflat sub influența substanțelor psihoactive.
Este vorba de un tânăr de 22 de ani, din comuna Sâg, care a ieșit pozitiv la testarea cu aparatul Drugtest.
Șoferul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge și urină pentru a se stabili prezența unor substanțe psihoactive în organismul acestuia, precum și tipul acestora.
În cauză, s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora dosarul să fie înaintat, cu propuneri legale, unității de parchet competente.