Un bărbat din Hunedoara reținut de Poliție pentru furt calificat
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Zalău, au desfășurat la data de 26 noiembrie a.c., o acțiune pentru siguranța cetățenilor, indentificarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracțiuni și recuperarea prejudiciilor în cauzele penale instrumentate. O persoană a fost reținută, iar alte cinci, bănuite de comiterea unor furturi și distrugeri au fost identificate.
La data de 25 noiembrie, polițiștii au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, despre comiterea unui furt la o unitate de învățământ.
Verificările efectuate de polițiști au condus în scurt timp la identificarea persoanei bănuită de comiterea faptei. Este vorba despre un bărbat, de 47 de ani, din județul Hunedoara.
Din cercetări a reieșit că acesta ar fi pătruns într-o unitate de învățământ, din municipiul Zalău, iar dintr-un birou a sustras un portofel în care se aflau actul de identitate, carduri bancare și două stick-uri.
În baza probatoriului administrat, la data de 26 noiembrie bărbatul a fost reținut, iar astăzi va fi prezentat instanței, în vederea luării unei măsuri preventive.
Siguranța cetățenilor este în continuare prioritate a polițiștilor din Sălaj.
În cadrul acțiunii, polițiștii au mai identificat cinci persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 56 de ani, unul din comuna Hereclean și patru din Zalău, bănuite de comiterea a cinci infracțiuni de furt, respectiv distrugere( fiecare ar fi comis câte o faptă).
Faptele au fost comise în municipiul Zalău, atât pe timpul zilei cât și în timpul nopții.
Prejudiciul cauzat în cazurile instrumentate este de 6000 lei, din care s-a recuperat peste 50%.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.
De asemenea, polițiștii au soluționat și 16 dosare penale.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.