Unde ne adăpostim în caz de război? LISTA buncărelor din România.

Lista adăposturilor de protecție civilă, publicată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, conține peste 60 de pagini și 4538 de buncăre.

Aceste buncăre se regăsesc în toate județele din țară, dar cele mai multe sunt în municipiul București. Acolo există 1.171 de adăposturi civile.

În județul Sălaj sunt 13 adăposturi civile – 10 în Zalău, 1 la Șimleu Silvaniei și 2 la Jibou.

În cursul zilei de marți, Vasile Dîncu, ministrul Apărării, a declarat că suntem pregătiți pentru orice situație, când a fost întrebat despre verificarea adăposturilor de război din România, în contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina, potrivit news.ro. De asemenea, ministrul a evidențiat că inspecții la aceste buncăre se fac în fiecare an.

„Există un anumit calendar pentru această inspecţie (…) Din perspectiva noastră, a celor care sunt în domeniul Apărării, acest lucru s-a făcut, în ultimii ani, foarte serios şi ştim exact, suntem pregătiţi pentru orice situaţie”, a spus Dîncu.

Lista completă a adăposturilor de protecție civilă poate fi consulată apăsând AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *