Vacanța de primăvară se prelungește cu 3 săptămâni – între 2 aprilie și 4 mai

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat marţi că propune extinderea vacanţei de primăvară cu trei săptămâni, astfel încât aceasta să includă Paştele catolic şi pe cel ortodox şi să se reducă mobilitatea în perioada lunii aprilie. Astfel, vacanța de primăvară va fi între 2 aprilie și 4 mai.

Principalele declarații ale lui Cîmpeanu:

Am semnat și transmis spre semnare ordinul de ministru comun prin care se va înlocui sintagma referitoare la 6 la mie cu sintagma „intrare in carantina”. Acest lucru se află și în analiza CNSU unde sunt sigur că se va găsi înțelegere pentru importanța școlii, pentru a avea pierderi educaționale cât mai mici cu putință. Școlile trebuie să funcționeze atâta timp cât alte locații sunt deschise”

Simulările se organizează, astăzi am avut o prezență de aproape 109 mii, aproape 75% azi, ieri de aproape 80%. Ele se vor organiza în toate localitățile, cu excepția celor aflate în carantină

Propunem o vacanță care să înceapă pe 2 aprilie până la 4 mai care să cuprindă sărbătorile pascale catolice și ortodoxe. Deci vacanță prelungită cu 3 săptămâni, 2 aprilie – 4 mai. Luna aprilie va beneficia de o scădere a mobilității

În vacanță nu sunt cursuri online, vacanța este vacanță.

Suntem nevoiți să decalăm examenul pentru evaluarea națională, acesta va avea loc în perioada 5 iulie – 8 iulie

Admiterea în liceu se face după data de 8 iulie

Evaluările la clasa a doua vor fi reprogramate în luna mai. (Evaluările la clasele a patra și a șasea rămân la datele stabilite – n.r.)

Vom acord atenția cuvenită pretestărilor pentru PISA

Se păstrează datele pentru definitivat și titularizare

Ultimele raportări epidemiologice: 192 elevi infectați și 115 angajați din sistemul de învățământ. Este în mod evident o creștere față de până acum

Despre situația elevilor care locuiesc în localități carantinate din jurul Capitalei dar care merg la școală în București: „Dacă ne uităm la acel formular (pentru deplasări în/din localități carantinate – n.r.) putem observa la punctul „e” motive justificate: însoțirea copiilor. Nu spun mai mult. ”

……………………

Anunțul inițial a fost făcut de Cîmpeanu la o dezbatere organizată la Senat.

„Observând evoluţia epidemiologică din ce în ce mai gravă, corelată cu starea sistemului sanitar, luăm în considerare – şi vom anunţa acest lucru – extinderea perioadei vacanţei de primăvară în aşa fel încât avantajele să fie următoarele: să includă şi sărbătorile pascale catolice şi sărbătorile pascale ortodoxe; să permită o micşorare a mobilităţii pe perioada lunii aprilie, care se anunţă ca fiind cea mai dificilă; să permită organizarea examenului de bacalaureat la aceleaşi date chiar dacă vom fi nevoiţi, ca anul trecut, să echivalăm competenţele şi să organizăm proba de competenţe digitale după bacalaureat. Al patrulea avantaj – să permită încheierea simulărilor pentru Bacalaureat şi Evaluarea naţională până pe 31 martie, deci să rămână deschise până la 1 aprilie, având avantajul că putem derula toate simulările – clasa a VIII-a, clasa a XII-a, clasa a XIII-a. Se susţin la datele planificate evaluările pentru clasa a IV-a şi a VI-a”, a declarat Cîmpeanu, la o dezbatere organizată de Senat pe tema finanţării învăţământului superior.

El menționase că sunt şi o serie de dezavantaje ce decurg din extinderea perioadei vacanţei de primăvară.

„Bacalaureatul rămâne pe loc, Evaluarea naţională ar urma să se organizeze după Bacalaureat, admiterea în liceu tot după Bacalaureat şi mai avem evaluarea la clasa a II-a, care era programată în luna aprilie – începea pe 20 aprilie – să fie mutată în luna mai. Deci punând în balanţă avantajele, în primul rând micşorarea mobilităţii, am încercat să găsim soluţia optimă de echilibru pentru a pierde cât mai puţin”, a afirmat ministrul.

Cîmpeanu a anunțat marți, în cadrul unei alte dezbateri, că examenul de evaluare națională în 2021 va fi reprogramat, astfel că elevii de clasa a opta vor susține examenul după cel de bacalaureat, și nu înainte, cum prevede în prezent structura anului școlar 2020-2021.

Structura anului școlar în semestrul al doilea, așa cum arată acum:

Semestrul al II-lea are 17 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 8 februarie 2021 – 18 iunie 2021, astfel:

Cursuri – luni, 8 februarie 2021 – joi, 1 aprilie 2021

Vacanţă – vineri, 2 aprilie 2021 – duminică, 11 aprilie 2021

Cursuri – luni, 12 aprilie 2021 – joi, 29 aprilie 2021

Vacanţă – vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021

Cursuri – luni, 10 mai 2021 – vineri, 18 iunie 2021

Pentru clasa a VIII-a – cursurile se termină în 11 iunie, iar pentru clasa a XII-a cursurile se termină în 4 iunie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *