Viceprimarul orașului Jibou, Vlad Pașcalău, promovează produsele locale sănătoase

Unii oameni, indiferent de cât de mult îmbătrânesc, nu își pierd niciodată frumusețea, ci doar și-o mută de pe chip, în suflet—unde rămâne veșnic. Despre un astfel de om am onoarea să vă vorbesc, și eu, astăzi— despre doamna Livia.

Are 67 de ani și locuiește în satul Prodănești, comuna Creaca, situat la 7km de Jibou. Două vaci și patru porci—asta e toată averea dumneaei și totodată principala sursă de venit prin intermediul căreia își asigură pâinea cea de toate zilele.

N-așteaptă nimic de la nimeni, decât sănătate și putere de la Bunul Dumnezeu și nu se lasă-nvinsă de nimic; nici de condițiile meteorologice, nici de distanță, nici de trecerea implacabilă a timpului.

Pedalează prin ploaie, ninsoare și caniculă, din satul natal până la Jibou, pentru că asta este singura modalitate prin care poate să își vândă truda mâinilor și sudoarea frunții —produsele lactate și carnea obținute din producția proprie.

Pentru mine, DOAMNA Livia este, cu adevărat, un erou și cumpăr lapte de la dânsa în fiecare zi de joi și nu pentru că aș avea, neapărat nevoie de el zilnic, cât pentru a-i oferi un sprijin și-un motiv de-a-și continua munca, micului producător local, iar prin această postare, vreau să vă îndemn și pe dumneavoastră să faceți la fel: cumpărați o roșie, un măr și un litru de lapte de la oamenii de rând, pentru că făcând bine, vă faceți bine: stimulați producția românească, mâncați sănătos, fără e-uri și coloranți, ca-n vremurile demult apuse și vacanțele de vară petrecute la sat, în sânul bunicilor și, cel mai important, apreciați munca unor mâini înăsprite de truda datului cu sapa, a brazdelor de iarbă-ntoarse în bătaia razelor de soare, mulsul vacilor și hrănitul porcilor.

Cumpărați un bulgăre de brânză sau un kilogram de ceapă și când vă-ntinde mâna, vă rog să-l priviți în ochi pe micul producător : vă veți vedea copilăria trecându-vă prin față și veți retrăi clipele de liniște dintre două ture de dat cu sapa-ntre „șirele” de mălai. Vă veți vedea bunicii și toată sudoarea ce le-a curs pe frunți încercând să ne facă un viitor. Veți vedea nădejdea și ancora de demult a economiei românești—țăranul de rând ; și veți înțelege ce-nseamnă, cu adevărat, să iubești ceea ce faci.

Iar azi, mai mult decât oricând, le mulțumesc tuturor celor care duc mai departe obiceiurile străbune și, în mod special, doamnei Livia: pentru lapte, pentru zâmbete și povețe; pentru că, prin ea, trăiește și bunica. ❤️

#Sustinproducatoriilocali

One thought on “Viceprimarul orașului Jibou, Vlad Pașcalău, promovează produsele locale sănătoase

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *