Viceprimarul Teodor Bălăjel – un președinte al Consiliului Local care impune respect

Eveniment inedit vineri în ședința Consiliului Local Zalău. Viceprimarul Teodor Bălăjel a primit recunoaștere din partea consilierilor municipali pentru că reprezintă o forță în conducerea Primăriei.

La finalul ședinței, consilierul Alexandru Lakatos a anunțat că, împreună cu alți colegi, a ales să îi înmâneze viceprimarului Bălăjel un cadou purtător al unui simbol puternic – ciocanul de lemn al autorității și standul în care cel care deține puterea de decizie lovește pentru a anunța o hotărâre.

Alexandru Lakatos a anunțat cadoul ca fiind unul dedicat Consiliului Local, spre uzul președintelui de ședință, subliniind că nu are altfel cum să facă decât să îl ofere ”președintelui dintotdeauna al Consiliului Local, viceprimarul Teodor Bălăjel”.

Și, ce-i drept, consilierii locali, care aleg președintele de ședință la fiecare trei luni, l-au preferat de fiecare dată în ultimii șase ani pe viceprimarul Teodor Bălăjel, pentru a da eficiență dezbaterilor asupra problemelor orașului și asupra soluțiilor pentru Zalău.

Dacă facem un calcul foarte aproximativ, șase ani înmulțit cu 12 ședințe în fiecare an, plus ședințele extraordinare, înseamnă că viceprimarul Teodor Bălăjel a condus peste 200 de ședințe ale celor pe care zălăuanii i-au ales să-i reprezinte în conducerea municipalității. Și au fost șase ani în care Zalăul s-a transformat în așa măsură încât se poate folosi fără rezerve expresia ”a înflorit”.

Ciocanul de lemn, care de obicei însoțește imaginea unui reprezentant al autorității, judecător sau președinte, este un simbol al dreptului de a acționa oficial și al deciziei, dar s-a încetățenit și ca un instrument cu care este semnalată atenția pentru disciplina participanților la ședință, iar consilierii au ținut să facă haz de acest aspect. Teodor Bălăjel le-a spus însă că mizează în continuare pe caracterul lor și că nu va folosi niciodată ciocanul în acest scop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *