VIDEO: Handbalistele Zalăului debutează în 2021 cu o victorie importantă împotriva echipei SCM Craiova

Handbalistele de la HC Zalău au avut parte de un start de an așa cum își doreau. Fetele pregătite de Gheorghe Tadici, au câștigat duelul cu SCM Craiova, scor 24-18, la capătul unui meci în care formația lui Tadici a fost în permananță la conducere.

Partida s-a disputat în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov și a contat pentru etapa a 7-a din Liga Florilor. Meciul de la Brașov a început sub semnul echilibrului.

În primele 10 minute s-au înscris doar patru goluri, două de fiecare parte și s-au înregistrat foarte multe ratări. A urmat, apoi, o perioadă „neagră“ a Craiovei, care timp de 10 minute nu a marcat niciun gol, interval în care a încasat nu mai puțin de cinci.

Acesta a fost momentul decisiv al meciului. La pauză, trupa lui Tadici avea un avantaj de cinci goluri, scor 13-8. După reluare, formația din Zalău și-a menținut perfect avantajul pe tabelă, iar la final s-a impus cu 24-18.

Pentru HC Zalău au marcat: Teodorescu, Kelemen – Severin 7 goluri, Mitrache 6 goluri, Mihart 4 goluri, Dindiligan 2 goluri, iar Ivan, Jlezi, Lazea, Popescu și Nichitean au marcat câte un gol.

După această victorie HC Zalău a urcat pe locul 8 cu 9 puncte, în timp ce SCM Craiova se află pe locul 9, cu 6 puncte, dar cu un joc mai puțin.


HC Zalău – SCM Craiova 24 – 18 (13 – 8)

HC ZalăuRaluca Kelemen, Paula Teodorescu – Alexandra Severin (7 goluri), Cristina Mitrache (7), Andreea Mihart (4), Alexandra Dindiligan (2), Diana Nichitean (1), Mouna Jlezi (1), Sabrina Lazea (1), Teodora Popescu (1), Bianca Berbece, Gabriela Vrabie, Irina Ivan şi Larisa Şerban. Antrenor: Gheorghe Tadici

SCM Craiova: Ekaterina Dzukeva, Bianca Curmenţ, Andreea Chetraru – Cristina Zamfir (6 goluri), Alexandra Orşivschi (4), Andreea Adespii (2), Cristiana Nica (2), Adina Cace (1), Valentina Ion (1), Francesca Gogoşeanu (1), Adriana Crăciun (1), Carmen Şelaru, Alexandra Colac, Ana Maria Savu şi Alexandra Andrei. Antrenor: Bogdan Burcea

HC Zalău se va duela în etapa viitoare cu CS Mioveni.


Liga Florilor – Etapa a 7-a:

Marți, 12 ianuarie: Activ Ploiești – Dacia Mioveni 17-21, Rapid –  U Cluj 30-23, CSM Slatina – Măgura Cisnădie 12-25.
Miercuri, 13 ianuarie: HC Zalău – SCM Craiova 24-18, ora 13.15: Gloria Bistrița – Dunărea Brăila (tv.frh.ro), ora 16.00: Gloria Buzău – SCM Rm.Vâlcea (TVR 2), ora 18.30: Minaur Baia Mare – CSM București (TVR 1).
CSM Galați – stă.

Clasament:

1. CSM București 18 (180:117),

2. Măgura Cisnădiei 16 (183:139),

3. Baia Mare 16 (149:121),

4. Râmnicu Vâlcea 12 (136:103),

5. Dunărea Brăila 12 (139:126),

6. Gloria Buzău 12 (122:113),

7. Bistrița 9 (119:125),

8. HC Zalău 9 (150:170),

9. SCM Craiova 6 (139:143),

10. Rapid București 6 (165:171),

11. CS Mioveni 6 (139:159),

12. CSM Galați 6 (135:156),

13. CSM Slatina 4 (124:153),

14. Activ Ploiești 3 (114:153),

15. Universitatea Cluj 0 (131:177).

Sursa foto: FOTO: DAN POTOR / Fan Handbal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.