VIDEO | Incendiu la un spital în Satu Mare

Pompierii din Satu Mare au intervenit duminică la un spital din oraș în urma unei alarme de incendiu. Focul ar fi izbucnit de la un pacient carear fi fumat în fața scărilor pe un hol, iar mucul de țigară a aprins niște hârtii. Fumatul în spital este strict interzis.

Pompierii s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere, dar până la sosirea echipajelor, flăcările au fost stinse de angajații unității medicale.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 17:00 în clădirea Spitalului Vechi din Satu Mare, la secția de medicină internă. Ajunși la fața locului pompierii au constatat că au ars mai multe cartoane și hârtii pe holul secției, dar focul reușise să fie stins de angajații spitalului cu ajutorul unui extinctor. Nu există victime sau pagube importante.

De asemenea, nu au fost persoane evacuate. Pompierii s-au asigurat că nu există pericolul reaprinderii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *