Zălăuanul Cosma Horațiu numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor cu sprijinul USR-PLUS

Zălăuanul Cosma Horatiu, va face parte din echipa guvernamentală ocupând funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor cu atribuții în domeniul rutier.

Horatiu este din Zalău, inginer software, absolvent al Universității Tehnice Cluj-Napoca, olimpic international la matematică. Acesta s-a alăturat Asociației Pro Infrastructură în 2014, a ocupat funcția de consilier în Cancelaria premierului Dacian Ciolos, iar in ultimii patru ani a fost consilier parlamentar cu atribuții pe transport.

Conform portretizării făcute de către Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor:

„Horatiu este omul pe care îl poți trezi noapte la trei și îți va spune stadiul oricărei autostrăzi, pozițiile kilometrice, soluțiile tehnice, blocajele birocratice care trebuie rezolvate, stadiul plăților, al exproprierilor și tot ce ține de domeniul investițiilor mari publice…”

Horațiu este un profesionist desăvârșit și cu siguranță va aduce un plus valoare în Ministerul Transporturilor. Proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere din județul Sălaj vor continua o dată cu numirea lui în această poziție. România se poate dezvolta doar cu oameni onești, competenți și dedicați!

„Îl felicit pentru poziția obținută și sunt convins că se va zbate pentru proiectele mari de infrastructură, inclusiv cele de pe teritoriul județului Sălaj. Am avut o discuție personală cu Horațiu prin care i-am transmis că are toată susținerea organizației noastre. Sunt convins că vom colabora foarte bine în beneficiul sălăjenilor”, a transmis senatorul Cristian Viașu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *