Zi de sărbătoare la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

Duminică, 9 mai 2016, cu prilejul hramului de primăvară, credincioșii din Zalău vor trăi din nou bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului.

Se împlinesc 12 ani de când, în duminica Tomii a anului 2009, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit piatra de temelie pentru o nouă biserică în municipiul Zalău.

Locașul de cult ce avea să fie ridicat pe strada Crasnei, a fost pus de la început sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, motiv pentru care Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit atunci parohiei o mică părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae.

Cu purtarea de grijă a Sfântului Nicolae, prin hărnicia părintelui paroh Ionuț Pop și prin jertfelnicia credincioșilor parohiei, locașul de cult a fost ridicat în scurt timp, prin finețea lucrărilor devenind o mică bijuterie a Zalăului.

„Iubiții mei ! Mâine , duminica Tomii , este hramul de primăvară a bisericii noastre ! Va așteptăm sa prăznuim cu multă bucurie duhovnicească , împreună aceasta minunată zi , in duhul slujirii prin liturghie sfântă ! 

     La 9:30 îl vom întâmpina pe PS PĂRINTE PETRONIU , Episcopul Sălajului , care ne aduce binecuvântarea zilei cu ocazia hramului nostru ! 

     Va așteptăm cu drag !!!”, a transmis dr. pr.  paroh Ionuț Pop, vicar eparhial al Episcopiei Sălajului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *