15 octombrie CNAIR are termen pentru desemnarea câștigătorului pe „lotul Meseș”
Compania de Drumuri are marți, 15 octombrie, termen pentru desemnarea câștigătorului pe lotul Meseș, de pe Autostrada Transilvania, cel mai scump lot de autostradă din România, cu o valoare de 6,8 miliarde de lei fără TVA. Evaluarea pe acest lt durează deja de mai bine de un an și au fost cinci amânări succesive. La termenul de marți, CNAIR ar urma să anunțe – în sfârșit – câștigătorul. Însă specialiștii spun că a apărut problema finanțării, în contextul în care Programul Transport este supracontractat.
„Vrem ca evaluarea să se încheie maximum până în 15 octombrie”, a declarat recent pentru Europa Liberă purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.
Economedia a scris anterior că ultimii rămași în cursa pentru acest lot sunt constructorul băcăuan UMB, Makyol (Turcia) și WeBuild (Italia). UMB, Makyol și WeBuild sunt primii trei constructori din România raportat la kilometrii de autostradă/drum expres contractați.
UMB este cel mai mare constructor din România după numărul kilometrilor de autostradă contractați. Compania lucrează aproape integral pe Autostrada Moldovei A7, pe un lot din Autostrada Unirii A8 (Lotul 3 Leghin – Târgu Neamț), pe Autostrada Transilvania (loturile Mihăești – Zimbor și Zimbor – Poarta Sălajului), pe Autostrada Lugoj – Deva (lotul Margina – Holdea), pe Autostrada București Nord A0 (Lotul 4), pe Drum Expres Craiova – Pitești, pe Drumul Expres Brăila – Galați, dar și pe variante ocolitoare și alte lucrări.
Makyol este al doilea constructor din România. Compania lucrează pe toate cele 4 loturi ale secțiunii A13 Sibiu – Făgăraș, iar în asociere cu Nurol pe lotul 3 Spătaru – Buzău al A7 Autostrada Moldovei. Pe lângă lucrările de infrastructură rutieră, Makyol lucrează în asociere cu Alsim Alarko pentru prima secțiune a Metroului M6 Gara de Nord – Otopeni.