2021: Început plin cu evenimente pentru pompierii sălăjeni/ Trei incendii în Crasna,Buciumi și Gârceiu
În perioada 01.01.2021– 03.01.2021, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 20 de evenimente, după cum urmează:
– 17 intervenții SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale;
– 3 incendii, dintre care unul izbucnit în noaptea dintre ani la o cabană din localitatea Crasna, unul petrecut sâmbătă la o casă în localitatea Sângeorgiu de Meseş, iar un incendiu chiar în această dimineaţă la anexa unei gospodării din localitatea Gârceiu.
Măsuri de prevenire în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum”al Judeţului Sălaj, prin inspecția de prevenire și personalul operativ continuă permanent să desfășoare acțiuni de informare, prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus, astfel că în intervalul 01-02.01.2020 au fost executate trei acțiuni de control desfășurate în comun cu alte structuri, în care au fost verificați 13 operatori economici.
Reamintim cetățenilor că principala armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție:
purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite;
igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi fără spălare/dezinfectare în prealabil;
evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.
Atragem atenția tuturor persoanelor fizice și juridice că acțiunile de informare și verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 vor continua zilnic, principalul scop fiind acela de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor!
Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!