Comuna Valcău de Jos din nou campioana Sălajului la proiectele accesate pentru fermieri
Comuna Valcău de Jos are cele mai multe proiecte accesate cu cel mai mare număr de fermieri finanțați din județul Sălaj. 11 tineri fermieri au fost selectați pentru finanțarea fermelor mici din care 5 sunt din Valcău.
Primarul, Ioan Roșan: ”Avem în Valcău de Jos cele mai multe proiecte câștigate pentru dezvoltarea fermelor mici. Încercăm să ajutăm fermierii din comună ca să atragă cât mai multe fonduri. Am reușit să specializăm în cadrul Primăriei câțiva oameni care îi consiliază pe fermieri, le spun ce oportunități de finanțare există, le calculează punctajul conform ghidurilor și le sugerează ce ar trebui să îmbunătățească, apoi îi îndrumă spre instituțiile abilitate și spre consultanții de care au nevoie. Este un fel de rețetă a succesului, pentru că avem din nou cel mai mare număr de proiecte câștigate dintre toate comunele din Sălaj”.
La nivel național, prin Măsura 6.3. Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici au fost selectate spre finanțare 11 proiecte depuse de fermieri sălăjeni din care 5 din comuna Valcău de Jos.
”Recent, am introdus întreaga comună pe zona montană pentru a putea beneficia de mai multe oportunități de finanțare pentru că pe zonele montane se deschid finanțări mai multe și cu valoare mai mare. Locuitorii din comuna noastră vor fi îndrumați să acceseze aceste proiecte. Nu este de ici de acolo să îți intre într-o comunitate rurală 5 proiecte de câte 15.000 de euro fiecare, bani importanți pentru dezvoltarea agricolă a comunității”, a conchis edilul Ioan Roșan.
În exercițiul financiar anterior, în comuna Valcău de Jos au fost depuse și câștigate peste 260 de proiecte pe vechiul PNDR, cele mai multe din țară.
Mai dar „performanti” sunt astia din Valcau, de cand e Bode ministru!!!