Senatorul USR, Cosmin Viașu sprijină salvarea monumentelor istorice din București, dar și din Sălaj
Circa 200 de clădiri istorice din capitală vor fi salvate de la demolare, împiedicându-se astfel o pierdere imensă din patrimoniul construit al țării noastre.
Datorăm asta unui nou proiect care a fost lansat în dezbatere publică de Primăria Capitalei și care vizează un important și îndrăzneț program municipal de restaurare a clădirilor de patrimoniu.
Programul vizează definitivarea cărților funciare, consolidarea, restaurarea și punerea în valoare din punct de vedere economic a imobilelor monumente istorice ale Bucureștiului, urmând ca unora să li se dea o utilitate nouă în domeniul educației, turismului sau HORECA.
„Ca membru în Comisia pentru Cultură a Senatului, apreciez și susțin acest tip de inițiative și îmi doresc să poată fi implementate în cât mai multe localități ale țării, și nu ultimul rând în județul nostru, pentru că patrimoniul construit valoros este o resursă pe care suntem datori să o conservăm pentru generațiile viitoare”, a transmis senatorul USR, Cosmin Viașu – președinte USR Sălaj.