TOP 7 obiective turistice din județul Sălaj
Vă prezentăm șapte obiective turistice din județul Sălaj, situat în nordul țării, care ascunde o serie de bijuterii turistice destul de puțin cunoscute. Cu reședința la Zalău, județul Sălaj se află în Transilvania și are în componența sa un singur municipiu, trei orașe și 57 de comune.
1. Complexul Arheologic Porolissum
Pe vechiul oraș Porolissum, împăratul Traian a construit această fortăreață cu scopul de a bloca trecerea dinspre Munții Carpați spre Dacia Porolissensis. Pentru un roman, Porolissum era sinonim cu capătul lumii, iar aici începea unul dintre cele mai lungi drumuri care duceau la Roma! Cu sau fără ghid, poți explora vechiul oraș și descoperi sensul fiecărui colțișor datorită reconstituirilor și a explicațiilor de pe panourile informative așezate cu grijă lângă fiecare obiectiv. Cu ajutorul acestora poți deveni roman pentru o zi și este uşor să îţi faci o idee despre ce însemna viaţa la capătul lumii romane. Anual, poți trăi experiența unică, de a retrăi istoria, prin cel mai important festival de reconstituire istorică antică din România, Porolissum Fest.
2. Cetatea Báthory
Cetatea Báthory din Șimleu Silvaniei este un monument medieval, localizat în comitatul Crasnei. Monumentul se află în ruină încă din secolul al XVIII-lea. Din el se mai păstrează doar poarta principală, câteva ziduri de incintă fortificată cu bastioane de tip italian. Cele două turnuri circulare din curtea cetății amintesc de palatul medieval – o clădire de plan patrulater cu 4 aripi. Acest monument, definitoriu pentru orașul de la poalele Măgurii, a rămas în istorie ca locul de naștere al principelui Transilvaniei Báthory, și unul dintre cei mai importanți regi ai Poloniei. Despre el spun legendele că ar fi ucis un balaur nu cu forța puterii brațelor, ci cu istețimea și agerimea minții.
3. Grădina Zmeilor
Grădina Zmeilor este situată la marginea unui sat mic din județul Sălaj, numit Gâlgău Almaşului şi este considerată unul dintre cele mai frumoase locuri din România. Este un ansamblu de pietre cu formă neregulată, care s-au desprind de pe Dealul Închieturi. Vântul, ploaia, zăpada și înghețul le-au modelat în cele mai ciudate formațiuni, care au fost comparate cu coloane, metereze, poduri şi ciuperci. La fel de fascinant este modul în care imaginația populară a suflat viață în aceste roci și le-a transformat în personaje mitice. Fiecare dintre ele are un nume și o poveste care o fac unică. Una dintre legende spune ca stâncile s-au format în urma unei lupte epice între forțele răului și forțele binelui. O altă poveste spune că Gâlgău Almaşului era pe vremuri adăpost pentru nişte dragoni lacomi care răpeau tinere fete de la familiile satului. Într-o zi unul dintre ei a mers prea departe și a furat soarele de pe cer.
4. Băile termale Boghiș
Stațiunea cu apă termală Băile Boghiș, situată pe Drumul Județean DJ 191D în comuna Boghiș, județul Sălaj, este alimentată de 3 foraje cu apă rece (potabilă) și 3 foraje cu ape minerale sulfuroase, sodice, bicarbonatate, iodurate, clorurate și termale cu temperatura de +42 grade Celsius. Baza de tratament a stațiunii Băile Boghiș este formată din cabinete medicale cu săli pentru kinetoterapie, fizioterapie și respectiv masaj reflexogen, sală cu bazin de balneație, sală cu un bazin de hidrokinetoterapie, sală cu văni pentru hidroterapie, un punct de asistență medicală și prim ajutor. Stațiunea cu apă termală Băile Boghiș oferă programe și proceduri de recuperare și întreținere a sănătății corporale: consultație inițială, consultație de control, kinetoterapie, fizioterapie, fitoterapie, balneoterapie, masoterapie, termoterapie, hidroterapie, asistență medicală/prim ajutor cu administrare intravenoasă de medicamente.
5. Grădina Botanică din Jibou
Localnici și turiști din toată lumea se bucură deopotrivă de experiența unei plimbări sau de momentele de reîncărcare cu energie pozitivă trăite în acest cadru verde, inundat de răcoare și liniște. O zi petrecută în Grădina Botanică „Vasile Fati” echivalează cu o călătorie în jurul Pământului: descoperiți mii de specii de plante de pe toate meridianele lumii, lăsați-vă cucerit de splendoarea grădinii japoneze, explorați jungla amazoniană și pădurile tropicale, scufundați-vă în adâncul mării și al oceanului, admirați vestigiile vechiului parc din jurul castelului medieval – fostă reședință a Baronului Wesselenyi și deveniți mai bogat în cunoștințe din domeniul botanic.
6. Ansamblul monahal Strâmba
Mănăstirea Strâmba este una dintre mănăstirile ortodoxe vechi ale Transilvaniei, înființată după unele surse, în secolul XV, în localitatea Păduriș, județul Sălaj. Începuturile mănăstirii datează din anul 1470, conform cercetărilor documentare ale istoricului Augustin Bunea și afirmatiilor egumenului Nichifor din anul 1761. Este situată la marginea satului Păduriș, fiind singura mănăstire de călugări din județul Sălaj. Singura construcție a fostului ansamblu monahal care se mai păstrează și azi este biserica din lemn, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Legenda spune că mănăstirea Strâmba s-a întemeiat pe darul unei femei, făcut unor pustnici pentru binele pe care aceștia i l-au dobândit prin ruga lor.
7. Rezervația Izvoarele Barcăului
Într-un loc ce pare ascuns de ochii străinilor, numit Izbucul Mare, Barcăul țâșnește din piatră seacă, iar apele proaspăt ieșite la suprafață și despărțite în sute de șuvoaie formează o cascadă deosebit de frumoasă, alături de alte cascade, mai mici. Astfel, ia naștere una dintre cele mai cunoscute zone eco-turistice din județul Sălaj, Rezervația naturală Izvoarele Barcăului din Tusa, selectată ca sit de interes comunitar în cadrul reţelei ecologice europene „Natura 2000“. O veți descoperi dacă ajungeți în „Țara Silvaniei”, în locul unde se unesc versanții împăduriți ai Munților Plopiș din județele Sălaj, Bihor și Cluj – o spectaculoasă zonă de belvedere, care oferă o panoramă a văilor întinse din împrejurimi.